Bursele elveţiene nu mai au acces la piaţa din UE. Cine a luat decizia

Mara Ivan |
Data publicării:
Elveția a refuzat să semneze un nou acord de parteneriat
Elveția a refuzat să semneze un nou acord de parteneriat

Bursele din Elveţia şi-au pierdut luni statutul preferenţial în Uniunea Europeană, în urma eşecului negocierilor menite să rezolve disputa dintre blocul comunitar şi autorităţile de la Berna privind eforturile de a consolida relaţia lor printr-un acord de parteneriat.

Comisia Europeană nu a făcut o propunere de prelungire a regimului de echivalenţă care permitea burselor din Elveţia să aibă acces direct la investitorii din UE deoarece autorităţile de la Berna nu au semnat un tratat de parteneriat cu Uniunea Europeană, tratat care a fost negociat timp de mai mulţi ani.

Acordarea regimului de echivalenţă pentru bursele elveţiene este una dintre pârghiile pe care UE încearcă să le utilizeze pentru a determina Elveţia să semneze un nou un tratat de parteneriat, însă ministrul elveţian de Externe a declarat în repetate rânduri că autorităţile de la Berna nu se vor grăbi să semneze un nou acord, chiar dacă rămân deschise la discuţii.

Autorităţile de la Berna a ameninţat UE cu măsuri represive în urma interzicerii accesului burselor elveţiene la piaţa din blocul comunitar. Luni, acţiunile a aproximativ 300 de companii elveţiene, inclusiv Nestle, Roche şi Novartis, nu vor putea fi tranzacţionate pe bursele europene, unde în mod normal 30% din volumele tranzacţionate sunt titluri ale companiilor elveţiene. "Ar putea fi mai complicat şi mai costisitor pentru investitorii care nu au acces direct la bursa elveţiană", a apreciat Edward Park, de la Brooks Macdonald.

Citește și Elveția, refuzată de Comisia Europeană. Mesajul lui Jean-Claude Juncker

Piaţa bursieră elveţiană are o capitalizare de aproximativ 1.100 miliarde de euro, cu peste 10% mai mult decât totalul indicelui pan european STOXX 600.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0861
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0851
USD
Azi 4.4167
Diferența 0.0220
Zi precendentă 4.3947
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0861 RON
USD flag1 USD = 4.4167 RON
GBP flag1 GBP = 5.7988 RON
CHF flag1 CHF = 5.4698 RON
AUD flag1 AUD = 2.8921 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1449 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4365 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 567.6303 RON
Monede Crypto
1 BTC = 457948.01RON
1 ETH = 15354.53RON
1 LTC = 385.14RON
1 XRP = 9.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22684.070.18%
BET-BK4384.850.08%
BET-EF1241.320.19%
BET-FI80111.25-0.26%
BET-NG1708.720.22%
BET-TR52679.420.18%
BET-TRN50930.100.18%
BET-XT1948.310.15%
BET-XT-TR4431.430.15%
BET-XT-TRN4295.110.15%
BETAeRO917.39-3.13%
BETPlus3305.260.19%
RTL50884.050.18%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel