România negociază cu Comisia Europeană posibilitatea acordării unui ajutor de stat care să susţină punerea în siguranţă a minelor din Valea Jiului care urmează să fie închise peste 10...
Consultantul în turism Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al ANAT - Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, este invitat la emisiunea "Totul despre bani".
Posibila luptă în cușcă de arte marțiale mixte (MMA) între șeful X (fostul Twitter) și cel al Meta, Mark Zuckerberg, anunțată la sfârșitul lunii iunie, ar putea avea loc pe 26 august și...
Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit, printre multele altele, despre măsuri despre care se vorbește că se află pe masa guvernanților pentru a reduce din uriașul deficit bugetar al...
LOTO. Duminică, 23 iulie, 2023, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Rezultatele tragerilor, publicate începând cu orele 18:30.
Începând din luna septembrie, Banca Centrală Europeană (BCE) va cere băncilor să furnizeze, săptămânal, date cu privire la lichiditatea lor, astfel încât BCE să poată derula mai frecvent...
Însă un deces misterios a fost înregistrat în Rusia. Este vorba despre specialistul în interceptări telefonice lui Vladimir Putin. Bărbatul a fost găsit fără suflare chiar în biroul său...
Patronatul RESTO Constanţa şi Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România solicită ferm DSP Constanta, Prefectului Constanţei şi Ministrului Sănătăţii să clarifice...
Elon Musk nu a făcut o afacere prea bună cu Twitter pentru care a plătit 44 de miliarde de dolari inclusiv 33,5 miliarde de dolari în acțiuni. Recent, el a declarat că Twitter valorează la...
Miniștrii energiei din cadrul Grupului celor 20 reuniți sâmbătă în India nu au reușit să ajungă la un acord asupra unei foi de parcurs pentru reducerea treptată a utilizării combustibililor...
Reportul la Joker la categoria I, pentru extragerea de duminică, depăşeşte 1,75 milioane de euro, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 1,39 milioane de euro,...
Mark Zuckerberg, creatorul Facebook, a lansat la începutul lunii iulie o nouă platformă de socializare numită "Threads". Lansarea a fost mediatizată în toată presa, rețelele de știri...
Compania CFR Marfă este pregătită pentru transportul unor cantități mari de cereale din Ucraina şi chiar consideră că va obţine un profit serios din această activitate.
China a solicitat Rusiei şi Ucrainei să reia rapid exportul de cereale după retragerea Rusiei dintr-un acord internaţional de facilitare a exporturilor agricole din porturile ucrainene de la Marea...
Fabricile care se ocupă cu procesarea boabelor de cacao îşi încetinesc rapid activitatea la nivel mondial, un semnal că producătorii de ciocolată urmează să se confrunte cu o perioadă...
Marii producători de combustibili fosili, inclusiv Arabia Saudită și Rusia, s-au opus vineri unei propuneri de triplare a capacității de energie regenerabilă a țărilor G20 până în 2030, au...
Membrii Casei Regale britanice vor avea salarii mai mari după ce administratorii economici ai Coroanei așteaptă o creștere a profiturilor. Acest fapt este așteptat în ciuda diminuării...
Lumea modernă este o lume a statelor-națiune strict delimitată de frontiere. Dacă sfidezi aceste granițe, este o modalitate sigură de a avea trupe și tancuri care se îndreaptă spre tine...
Cei care obțin venituri din postări pe rețelele de socializare au obligații fiscale față de stat iar autoritățile fiscale fac controale inclusiv la aceste persoane pentru a se verifica dacă...
Cea de-a patra fermă de energie solară din Israel, situată la Ashalim, în deșertul Negev, a început să funcționeze și va furniza energie la un preț record pe piața energiei electrice, a...
Rusia promovează un plan de aprovizionare cu cereale a Africii și de eliminare a Ucrainei de pe piața mondială după retragerea Moscovei, în această săptămână, dintr-un acord susținut de...
Despre majorarea valorii tichetelor de masă de la 1 august am mai scris însă acum a apărul proiectul de OUG care a fost pus în transparență de Ministerul Muncii.
Artmark a publicat raportul pieței românești de artă pentru perioada septembrie 2022 – iulie 2023, oferind o perspectivă analitică asupra evoluției pieței frumosului și valorilor culturale,...
În unele manuale, știința economiei este definită și ca ”o știința a opțiunii și a deciziei” în sensul în care încearcă să dea cea mai bună soluție pe care beneficiarul ei o...
Portul Constanţa, principala rută alternativă pentru transportul cerealelor ucrainene după retragerea Rusiei din acordul internaţional, are capacitatea necesară de a gestiona un număr...
Începând cu această săptămână, aplicația care permite completarea electronică a unei constatări amiabile vine acum cu o funcție nouă. Utilizatorii pot genera contracte de...
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că doreşte să-l convingă pe omologul său rus Vladimir Putin să relanseze acordul privind exportul de cereale ucrainene prin Marea...
Trupele ucrainene au început să folosească muniția cu dispersie furnizată de SUA în cadrul contraofensivei împotriva Rusiei, potrivit a doi oficiali americani și unei alte persoane informate...
Cântăreaţa columbiana Shakira, supranumită regina muzicii pop latino, este vizată de o nouă anchetă privind o presupusă fraudă fiscală săvârşită în 2018, a anunţat joi un tribunal din...
Miliardarii ruși care au trăit și trăiesc de mulți ani în cel mai luxos cartier al Londrei au început fugă care încotro după ce statele europene au amenințat cu sancțiuni după ce Putin a...
Consiliul de Securitate se va reuni vineri pentru a discuta despre "consecinţele umanitare" ale retragerii Rusiei dintr-un acord care a permis exportul de cereale ucrainene pe un culoar protejat prin...
Portul românesc Constanţa, de la Marea Neagră, se pregăteşte pentru sosirea masivă de cereale din Ucraina, după refuzul Rusiei de a prelungi acordul privind coridorul de export mediat de Turcia...
Curtea de Conturi a demarat procesul de publicare pe pagina de internet a instituţiei a tuturor rapoartelor de audit aprobate de Plen, informează CCR printr-un comunicat.