Ministrul român al afacerilor Radu Oprea s-a întâlnit în această săptămână cu Sultan Al Jaber, ministrul responsabil de proiecte strategice al Emiratelor Arabe Unite.
Un post TV inedit, cu filme documentare românești se flă deja în grila concurenților celorlalți cabliști în afară de RCS &RDS care emite un ecran negru.
EximBank găzduieşte, în perioada 2 - 4 aprilie, lucrările Grupului internaţional de lucru pentru credite la export (International Working Group on Export Credits - IWG), în contextul...
Negocierile cu Comisia Europeană privind preţurile la gazele naturale s-ar putea finaliza cu un calendar de reliberalizare, este de părere vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare...
Turismul în Dela Dunării s-a dezvoltat foarte mult fiind un punct de atracție inclusiv pentru turiști străini. Totuși, reprezentanții Guvernului se tem că ar putea totuși să ducă la...
LASTING Software, compania din Timișoara axată pe dezvoltarea de soluții software B2B, a oficializat colaborarea pe termen lung cu NEWTEC, companie inovatoare specializată în comunicațiile prin...
Fondul European de Investiţii (FEI) a semnat miercuri patru acorduri de finanţare în România, prin care ţara noastră va beneficia de fonduri de peste 170 de milioane de euro pentru dezvoltarea...
Programul de minimis pentru cultura de tomate acordă de la 3.000 de euro pe an pentru minim 1.000 de mp cultivați și productivitate de 2 kilograme de roșii la mp.
Retailerul german Metro AG a anunţat că încă negociază cu câţiva investitori interesaţi de achiziţionarea lanţului de hypermarketuri Real, transmite Reuters.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur crede că o parte din banii plătiți de marile companii pentru exploatarea resurselor naturale ar trebui să se întoarcă la...
Bruno Le Maire, ministrul al Economiei în Franța vrea ca Europa să de3vină un imperiu ce va include și țările din Est capabil să lupte la nivel global.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a precizat că va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă care îi priveşte pe profesorii care au luat la concursul de titularizare note mai mari de 7 şi...
Producătorul italian de ciocolată Ferrero va plăti 1,3 miliarde de dolari pentru a achiziţiona divizia de biscuiţi, îngheţată şi gustări cu aromă de fructe a rivalei sale americane Kellogg...
Internaționalul român de fotbal Răzvan Marin devine transferul anului 2019 după ce olandezii de la Ajax Amsterdam au plătit 12 milioane de euro pentru el. Belgieni l-au achiziționat cu doar 15%...
Statul va șterge datorii de 350 de milioane de euro aparținând societăților Elcen București și Complexul Energetic Hunedoara, chiar dacă vor urma amenzi de la Uniunea Europeană, care nu...
25 de trotinete electrice a cumpărat primăria din Timișoara pentru transportul public. Cetățenii le pot folosi printr-o aplicație dar au restricție la timpul în care pot circula.
Oferta redusă a producătorilor de petrol a făcut ca ambele contracte Brent şi WTI, să realizeze cele mai mari creşteri trimestriale din ultimii zece ani.
Pentagonul a anunţat suspendarea tuturor livrărilor către Turcia de echipamente, precum şi a activităţilor ce vizează capacitatea operaţională a avioanele de vânătoare invizibile F-35,...
Pescuitul recreativ pe lacul Ciuperca din municipiul Tulcea e permis de luni deși s-a declarat prohibiţia generală a pescuitului în România, care va demara săptămâna viitoare.
Sistemul de garanţie pentru ambalajele din sticlă se va baza pe restituirea contravalorii pe baza bonului fiscal. Acesata a fost voinţa expresă a marilor lanţuri de magazine, a declarat Cosmin...
Bugetul general consolidat a intrat pe deficit în cea de-a doua lună a acestui an, în condiţiile în care execuţia pe primele două luni arată un deficit de 5,2 miliarde de lei (0,51% din PIB),...
O echipă de oameni de ştiinţă din China a descoperit că absenţa unei proteine specifice din organismul insectei Drosophila melanogaster, numită şi musculiţa de oţet, provoacă un...
Românii sunt dornici de a-și achiziţiona autovehicule electrice, conform unui studiu realizat de E.ON şi Kantar EMNID, conform căruia 36% dintre cei care în momentul sondajului erau în...
Confruntați cu un conflict cu celelalte țări din Golf pe tema producției de petrol, saudiții au record la acest capitol, după ce au pompat masiv pentru a-și acoperi planurile investiționale...
Japonezii au inventat un mega-burger aniversar din foie gras și vită în cinstea noului împărat și a noii ere Reiwa. Acesta costă echivalentul a 3.800 de lei.
Datele UE arată că 27% dintre locuitorii Uniunii consumau în 2017 fructe cel puţin de două ori pe zi, în timp ce 37% consumau o dată pe zi şi restul de 36% mâncau fructe mai rar sau deloc în...
H&M este liderul pieței de fashion în România cu vânzări de câteva sute de milioane de euro. Retailerul suedez a cunoscut un reviriment de ultimă ora în urma căruia au crescut acțiunile.
Un tablou de Pablo Picasso estimat la 25 de milioane de euro și sustras în urmă cu două decenii a avut o istorie tumultuoasă. Tabloul a fost garanţie pentru traficanții cu arme şi droguri.
Consiliul Judeţean (CJ) Arad a anunţat, vineri, că va construi cu fonduri proprii continuarea şoselei de centură a municipiului Arad, care include un pod peste Mureş, proiect estimat la 40 de...
Chestionați privind trendul de a importa forță de muncă 74% dintre antreprenori s-au declarat de acord, 12% au respins această soluţie, iar restul nu au oferit un răspuns.
Țuca Zbârcea & Asociații a câștigat marele premiu în cadrul ceremoniei CEE Deal of the Year Awards care a avut loc ieri, la Budapesta. Evenimentul, organizat de publicația CEE Legal Matters, a...
Comerţul în multe economii emergente din Europa şi din statul vecin Turcia va fi afectat dacă ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va avea loc fără un acord de tranziţie, se arată...
Compania chineză Huawei a avut parte de foarte multe blocaje din partea SUA și a aliaților acestui stat din cauza unor suspiciuni de spionaj. Chinezii au reușit însă să-și facă targetul de...
Cele mai căutate cadouri corporate pentru Paște din centrul comercial Băneasa Shopping City sunt cardurile cadou. Acestea sunt achiziționate de către companii și oferite personalului din middle...
Alpha Bank România, una din cele două bănci grecești care mai rezistă în România, a obţinut în 2018 un profit brut înainte de impozitare de 20,9 milioane de euro, acesta fiind al treilea an...