Mai exact, s-a redus diferența dintre prețul cel mai mic și cel mai mare la benzină și motorină, tarif înregistrat pe 1 ianuarie, când au intrat în vigoare noile accize la carburanți.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat, că, pentru prima dată, ANAF își realizează planul lunar de venituri. În același timp, el a lansat un avertisment celor care nu își fac...
Ministerul Finanțelor a lansat o campanie de informare pentru e-Factura, care devine obligatorie de la 1 ianuarie. Cu acest prilej, ministrul Marcel Boloș a făcut o serie de declarații și...
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 a fost publicată chiar azi în Monitorul Oficial, astfel că prevederile înscrise în actul normativ au intrat în vigoare.
Noile prevederi sunt cuprinse în Ordonanța de urgență nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală.
Dumitru Nancu, director general Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), a făcut, în cadrul interviurilor DC News și DC Business, un fel de bilanț al anului 2023.
Lansate în septembrie, Apple Watch Ultra 2 și Apple Watch Series 9 nu vor fi disponibile începând cu 24 decembrie, din cauza unui litigiu între Apple și Masimo, care deține brevete pentru...
Invitat la interviurile DCNews, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Neculaescu, a vorbit inclusiv programele care vor fi derulate anul viitor.
Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Neculaescu, a vorbit, în cadrul interviurilor DCNews, despre viitorul programelor Rabla și despre cele două schimbări considerabile...
DC Media Group, trust media din care fac parte DCNews, Știri Diaspora, DCBusiness, DCMedical, Defense Romania, RadioDCNews, DCNewsTV, Spectacola, Astrosens, Părinți și Pitici și DCSport, va...
Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit despre proiectul de buget pentru 2024, document aflat acum în dezbatere parlamentară și despre care expertul a spus că este un ”fals care ne va...
După ce șeful CNPP, Daniel Baciu, a dat asigurări că se depun eforturi pentru ca taloanele cu pensiile majorate să ajungă la timp în luna ianuarie 2024, Ministerul Muncii s-a grăbit să...
Silvia Vlăsceanu, director executiv al Asociaţiei Producătorilor de Energie Electrică - HENRO, a vorbit, într-un interviu acordat agenției Agerpres despre taxele care grevează sectorul...
Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a vorbit despre ajutoare financiar, despre majorarea pensiilor, despre mecanismul de indexare și, bineînțeles, despre plata pensiilor în luna...
Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit, în cadrul emisiunii ”Income, despre ANAF, despre evaziunea fiscală, uneori cultivată de stat, și despre buget.
Google furnizează un „mod reparație” în telefoanele sale Pixel echipate cu Android 14. Prin urmare, mobilul poate fi încredințat unei firme de reparații, care nu va avea acces la date...
În ultimele zile, unii dintre utilizatorii aplicației Watsapp primesc mesaje nesolicitate din partea unor necunoscuți. Specialiștii atrag atenția că este vorba despre o nouă escrocherie.
Să fie de vină iarna această cu alură de primăvară sau doar conștientizarea faptului că nu există, practic, motive reale pentru o creștere a prețurilor la carburanți, este greu de spus....
"Crăciunul a venit mai devreme pentru Campari în acest an”, a declarat Kunze-Concewitz, directorul general al companiei, care ar urma să plece anul viitor după ce a realizat lungă listă de...
Puma va pune capăt sponsorizării echipei naţionale de fotbal a Israelului anul viitor, a anunțat un purtător de cuvânt al firmei germane de îmbrăcăminte sportivă, citată de agenția...
Conform legislației, începând din 2013, elevii români ar fi trebuit să primască 500 de euro pentru educație. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, iar în actuala Lege a educației, prevederea...