ANAF angajează cel puțin 2.500 de oameni

Matei Ion |
Data publicării:
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate

ANAF intenţionează să treacă la un proces de întinerire a instituţiei, în condiţiile în care se confruntă cu pensionari, înregistrează un număr important de posturi vacante iar o treime din personal are mai mult de 51 de ani, a declarat luni Mirela Călugăreanu, preşedintele ANAF.

„33% din personalul actual al ANAF are peste 51 de ani. Anii care vin ne vor crea o problemă din acest punct de vedere. Anul acesta şi la anul ies la pensie 2.500 de oameni din 23.500, o pondere semnificativă”, a spus Mirela Călugăreanu.

Şefa ANAF spune că tinerii cărora le predă la ASE s-au declarat interesaţi de o carieră în sistemul public şi că instituţia va angaja tineri fără examen, aceştia urmând să fie instruiţi în interiorul sistemului. Procesul de selecţie va fi făcut în funcţie de mediile de la facultate şi notele de la anumite discipline, a precizat Mirela Călugăreanu.

Avem cel mai mic nivel de taxare din Uniunea Europeană

Şefa ANAF spune că în jur de 3.000 de posturi vacante ar putea fi transformate în posturi de debutant.

Pe de altă parte, în 2020 instituţia va avea o mare parte din activitate informatizată, situaţie care va permite o serie de transferuri interne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0007
Zi precendentă 5.0936
USD
Azi 4.3411
Diferența -0.0161
Zi precendentă 4.3572
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.3411 RON
GBP flag1 GBP = 5.8734 RON
CHF flag1 CHF = 5.4922 RON
AUD flag1 AUD = 2.9705 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1493 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0274 RON
NOK flag1 NOK = 0.4403 RON
SEK flag1 SEK = 0.4806 RON
XAU flag1 XAU = 687.7477 RON
Monede Crypto
1 BTC = 0.00RON
1 ETH = 0.00RON
1 LTC = 0.00RON
1 XRP = 0.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27146.151.46%
BET-BK5426.791.20%
BET-EF1471.281.62%
BET-FI101608.060.21%
BET-NG2006.382.37%
BET-TR63569.671.46%
BET-TRN61406.721.46%
BET-XT2345.451.41%
BET-XT-TR5369.121.41%
BET-XT-TRN5200.531.41%
BETAeRO963.240.24%
BETPlus3937.241.40%
RTL61202.321.53%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel