DCBusiness Companii Tarife telefonie mobilă. Un mare operator modifică prețurile

Tarife telefonie mobilă. Un mare operator modifică prețurile

Se fac o serie de reglementări
Este vorba despre tarifele practicate pentru apelurile internaționale în Spațiul Economic European (SEE), adică în statele membre ale Uniunii Europene, plus Islanda Liechtenstein și Norvegia. Iar compania care operează aceste modificări este Telekom România. 

Potrivit companiei, noile tarife vor intra în vigoare începând din 15 mai 2019.

Noile tarifele reglementate vor fi de 0,226 euro/minut, TVA inclus, respectiv 0,071 euro/SMS, TVA inclus. În cazul în care clienţii Telekom Romania beneficiază în prezent de tarife mai mici decât aceste tarife reglementate, tarifele mai mici se menţin.

Citește și Manevră discutabilă a Telekom

În același timp, minutele internaţionale incluse în abonament, disponibile către Zona 1 şi Zona 2, vor putea fi utilizate în continuare către destinatiile fixe şi mobile din zonele respective, dar şi către Zona SEE. De asemenea, minutele internaţionale incluse în abonament, disponibile către UE, SUA şi Canada, vor putea fi în continuare utilizate de clienţi către destinaţiile fixe şi mobile din zonele respective, dar şi către zona SEE, a menționat compania.