DCBusiness Actualitate Stiri România cere împrumut de 4 miliarde de € de la Banca Europeană de Investiții

România cere împrumut de 4 miliarde de € de la Banca Europeană de Investiții

România ia un împrumut de 4 miliarde de euro
România a solicitat oficial Băncii Europene de Investiţii (BEI) o cofinanţare de 4 miliarde de euro necesară pentru asigurarea implementării unor investiţii din sectoarele transporturi şi sănătate, finanţate prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă şi POS 2021 - 2027.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, remis AGRPRES, Adrian Câciu, ministrul de resort, a avut luni o întrevedere cu Christian Kettel Thomsen, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii. Cu această ocazie i-a înmânat reprezentantului BEI solicitarea României pentru o asistenţă financiară rambursabilă din partea BEI de până la 4 miliarde euro, necesară în anii următori pentru asigurarea implementării, în bune condiţii, a unor investiţii din sectoarele transporturi şi sănătate, finanţate prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă şi POS 2021 - 2027.

"De-a lungul timpului, sprijinul acordat României de către Grupul BEI a fost consistent şi bine echilibrat, orientat atât către sectorul public, cât şi către sectorul privat. Disponibilitatea Băncii de a acorda României, alături de expertiză, şi un sprijin financiar substanţial pentru infrastructura de transport şi sănătate întăreşte rolul BEI de partener cheie al autorităţilor române în accelerarea implementării investiţiilor cu rol multiplicator în economie şi în valorificarea fondurilor puse la dispoziţie de Comisia Europeană", a subliniat Adrian Câciu.

Potrivit vicepreşedintelui BEI, Investiţiile din Fondurile pentru Recuperare şi Rezilienţă, răspunsul Europei la COVID, oferă o oportunitate o dată la o generaţie. "Banca Europeană de Investiţii salută solicitarea oficială de a sprijini investiţiile pe scară largă în sănătate şi transport în România în anii următori şi de a consolida şi mai mult cooperarea cu partenerii români atunci când examinăm, planificăm şi finanţăm scheme individuale", a declarat Christian Kettel Thomsen.

Ministerul Finanţelor va colabora în continuare cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în vederea pregătirii, împreună cu echipa BEI şi ministerele de resort, a proiectelor ce vor fi cuprinse în cadrul acestei finanţări şi pentru a stabili cele mai potrivite aranjamente de implementare luând în considerare necesităţile la nivelul proiectelor şi politica de finanţare a BEI.

Banca Europeană de Investiţii susţine proiectele care reduc decalajele de dezvoltare regională, consolidează competitivitatea economică şi îmbunătăţesc nivelul de trai. Împrumuturile acordate României din 1991 până în prezent depăşesc 16 miliarde euro.

FMI, împrumuturi de 140 de miliarde de dolari acordate ţărilor afectate de criză

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.