La Loto 6/49, categoria I are un report de peste 11,85 milioane de lei, echivalentul a peste 2,24 milioane de euro. La tragerea Noroc, reportul cumulat depășește 5,46 milioane de lei, adică mai mult de 1,03 milioane de euro.
La Joker, categoria I are un report de peste 8,46 milioane de lei, aproximativ 1,6 milioane de euro. La categoria a II-a, reportul depășește 299.000 de lei, adică peste 56.600 de euro.
La tragerea de joi, un jucător a obținut un câștig de categoria a III-a, în valoare de peste 52.000 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Drobeta-Turnu Severin.
Peste două milioane de lei, report la Loto 5/40
La Loto 5/40, categoria I are un report de peste 2 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 390.000 de euro. La categoria a II-a, reportul ajunge la peste 56.100 de lei.
La Super Noroc, reportul cumulat depășește 478.700 de lei, adică peste 90.700 de euro.
Tragerile loto de joi au adus peste 16.500 de câștiguri, cu o valoare totală de peste 1,5 milioane de lei, potrivit Loteriei Române.
Duminică, jucătorii au din nou șansa la câștiguri importante, în condițiile în care mai multe categorii pornesc cu reporturi consistente.