DCBusiness Bănci BNR: Rata creditelor neperformante a coborât la 2,65%, în decembrie 2022

BNR: Rata creditelor neperformante a coborât la 2,65%, în decembrie 2022

Rata creditelor neperformante era, la finele anului trecut, de 2,65%, faţă de 2,82% în septembrie 2022 şi 3,35% în decembrie 2021, conform datelor centralizate de Banca Naţională a României (BNR).

În decembrie 2022, în România erau 32 de instituţii de credit (34 în septembrie 2022), din care opt sucursale ale unor bănci străine. Activele totale se ridicau la 701,4 miliarde lei, cu 22,1 miliarde lei mai mari comparativ cu sfârşitul trimestrului al treilea.

Activele instituţiilor cu capital privat reprezentau 87,9% în total active, iar activele instituţiilor cu capital străin 68,1%.

De asemenea, indicatorul de solvabilitate era, în decembrie 2022, de 21,73%, faţă de 21,52% la finele lunii septembrie. 

Care va fi vârful indicelui IRCC

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României a vorbit despre evoluția dobânzii cheie și despre indicii banciar ROBOR și IRCC. Dan Suciu a spus și care va fi, probabil, vârful IRCC. 

La ultima ședință de politică monetară, Banca Centrală nu a mai făcut un pas înainte, nu a mai crescut dobânda cheie, a rămas în luna februarie la 7%, la fel ca în luna anterioară. Să ne așteptăm oare ca la următoarea ședință de politică monetară să scadă dobânda cheie, în funcție de care ratele tururor românilor cu credite bancare? 

Nu vedem condițiile îndeplinindu-se chiar așa de repede

”Nu s-a modificat dobânda, aveți dreptate, dar, după cum ați văzut, ROBOR-ul a scăzut în această perioadă. Legătura nu este neapărat atât de condiționată. Evident că există: dobânda a ajuns la 7%, ROBOR-ul este la 7%. Vă amintiți că, în noiembrie, am avut și 8%-8,2% cotația ROBOR-ului la trei luni. Nu susțin că nu există această legătură, dar ea nu este atât de simplă. Contează și alte lucruri în piață, precum lichiditatea și așteptările legate de inflație. Pentru că ROBOR-ul evoluează așa și din această cauză. Ori, așteptările legate de inflație arată acum o inflație care coboară. Nu vorbim despre o coborâre bruscă și de aceea, dacă este să vorbim despre o scădere a dobânzii la următoarea ședință, este o decizie pe care o ia Consiliul de Administrație. Nu vedem condițiile îndeplinindu-se chiar așa de repede. În plus, Banca Centrală a arătat o prognoză de inflație pentru finalul anului, undeva la 7%, și aș putea să spun așa: cu siguranță Consiliul de Administrația va lua în considerare toate acele decizii care sunt necesare pentru a ajunge la această inflație de 7% spre finalul anului”, a spus purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, la emisiunea D`ECONOMICS, moderată de jurnalistul Alex Vlădescu. Citește mai mult AICI

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.