DCBusiness Actualitate Stiri Programul Rabla 2026. Ministerul Mediului negociază bugetul AFM

Programul Rabla 2026. Ministerul Mediului negociază bugetul AFM

REMAT
Programul Rabla pentru 2026 depinde de bugetul AFM. Ministra Mediului spune că prioritate vor avea proiectele din PNRR și investițiile în apă și canalizare.

Aplicarea programului Rabla în anul 2026 va depinde de bugetul care va fi aprobat pentru Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), a declarat vineri, la Constanţa, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Potrivit acesteia, înainte de lansarea altor programe, autoritățile vor acorda prioritate finalizării proiectelor începute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) și transferate ulterior către AFM.

Ministra a explicat că în perioada următoare vor avea loc negocieri între Ministerul Mediului și Ministerul Finanțelor pentru stabilirea bugetului final al AFM.

Bugetul AFM, stabilit în următoarele două săptămâni

Potrivit Dianei Buzoianu, proiectul de buget pentru Administraţia Fondului pentru Mediu ar putea fi definitivat în aproximativ două săptămâni, după negocierile dintre ministere.

„În momentul de faţă avem bugetul, care va fi dezbătut săptămâna viitoare în Parlament. După aprobarea bugetului vom începe la Ministerul Mediului o negociere cu Ministerul Finanţelor, să vedem exact care este suma maximală care va putea să fie aprobată pentru AFM. Eu sper ca, în următoarele maxim două săptămâni, să avem inclusiv proiectul pentru bugetul AFM”, a declarat ministra Mediului.

Aceasta a precizat că, dacă bugetul AFM va depăși pragul de 2 miliarde de lei, există șanse ca mai multe programe de finanțare să fie lansate.

Proiectele din PNRR, prima prioritate

Potrivit ministrului Mediului, principala prioritate în 2026 o reprezintă finalizarea proiectelor începute prin PNRR și transferate ulterior la AFM.

Este vorba despre aproximativ 500 de proiecte aflate deja în lucru, care trebuie finalizate sau aduse pe o traiectorie clară până la finalul anului.

„Prioritar pentru noi va fi anul acesta să finalizăm proiectele din PNRR care au fost mutate pe AFM, cele 500 de proiecte care sunt astăzi cu lucrările începute. Este esenţial să fie finalizate şi să fie, până la finalul anului, puse pe o traiectorie clară”, a afirmat Diana Buzoianu.

Un nou program pentru apă și canalizare

Un alt obiectiv important pentru Ministerul Mediului este lansarea unui nou program de investiții în infrastructura de apă și canalizare.

Ministra a arătat că România continuă să se confrunte cu proceduri de infringement din partea Comisiei Europene în acest domeniu, iar numeroase comunități nu au încă acces la aceste servicii.

„Ne dorim să lansăm încă un program pentru apă-canal, pentru că avem procedura de infringement şi în continuare în anul 2026 există enorm de multe comunităţi care nu au apă şi canalizare”, a declarat aceasta.

Rabla ar putea fi finanțat doar dacă există bani disponibili

Programul Rabla, unul dintre cele mai populare programe de finanțare pentru înlocuirea autoturismelor vechi, ar putea fi lansat doar dacă vor exista fonduri disponibile după acoperirea priorităților stabilite.

Ministra Mediului a precizat că, după finanțarea proiectelor din PNRR și a programului pentru apă și canalizare, eventualele sume rămase vor fi împărțite pentru alte programe.

„Dacă vor fi bani suplimentari faţă de aceste două priorităţi, vom împărţi după aceea banii pentru restul de proiecte”, a spus Diana Buzoianu.