Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică proiectul de act normativ aferent primei scheme de ajutor de stat din cele propuse prin programul de relansare economică aprobat prin OUG nr.8/2026, care are valoare totală de 5,313 miliarde lei. Schema pusă astăzi în transparență are un buget de aproximativ 1,05 miliard euro și vizează direct consolidarea industriei prelucrătoare prin finanțarea investițiilor în sectoare economice care înregistrează în prezent un volum ridicat de importuri.
Citiţi şi: ANAF își scoate „arma de 70%”. Antifrauda a pus ochii pe finanțele personale
Programul oferă o predictibilitate extinsă mediului de afaceri, având un calendar de implementare până în anul 2032 pentru emiterea acordurilor de finanțare și până în 2036 pentru plata ajutorului.
Un element de noutate îl reprezintă flexibilitatea formei de sprijin, companiile având posibilitatea de a alege între grant direct și credit fiscal, în funcție de necesitățile de capital și de modelul de dezvoltare, informează Ministerul Finanţelor.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare: "Prin acest nou program de peste 1 miliard de euro marcăm trecerea de la o economie bazată pe consum de import la o economie care produce valoare adăugată acasă, în România.
Nu este doar o măsură de sprijin financiar, ci este motorul unui sprijin real pentru industria românească, necesar pentru a ne proteja stabilitatea economică. Investim strategic acolo unde deficitul comercial ne vulnerabilizează, oferind antreprenorilor resursele să transforme ideile în unități de producție performante.
Obiectivul este să reducem dependența de piețele externe și să consolidăm capitalul românesc într-o piață europeană extrem de competitivă".
Criterii de eligibilitate și accesare
Finanțarea este condiționată de realizarea unei investiții inițiale de minimum 50 milioane lei în unități de producție noi. Schema este accesibilă atât companiilor cu istoric, cât și start-up-urilor, sub rezerva îndeplinirii unor cerințe financiare și operaționale stricte.
Pentru companiile aflate în activitate, accesul la fonduri este condiționat de deținerea unor capitaluri proprii pozitive și de înregistrarea unei rentabilități a cifrei de afaceri peste zero în unul din ultimele trei exerciții financiare.
În cazul întreprinderilor nou-înființate, este obligatoriu un capital social minim de 100.000 lei, fiind excluse entitățile ai căror acționari dețin sau au deținut în ultimii doi ani companii care au desfășurat activitatea pentru care se solicită sprijinul.
De asemenea, entitățile solicitante nu trebuie să fie în dificultate financiară, insolvență sau sub incidența unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat.
Evaluarea proiectelor și prioritizarea investițiilor
Cererile de finanțare vor fi ierarhizate printr-un sistem de punctaj conceput să direcționeze fondurile către proiectele cu impact maxim în economia reală.
Ierarhizarea analizării proiectelor depuse are în vedere următoarele direcții strategice:
- fabricarea produselor care înregistrează un sold comercial negativ la nivel național contribuie direct la diminuarea dependenței de importuri;
- adoptarea unui grad ridicat de automatizare și digitalizare asigură implementarea proceselor industriale inteligente și creșterea eficienței operaționale;
- aprovizionarea cu materii prime și materiale din Spațiul Economic European consolidează autonomia economică și reziliența lanțurilor de distribuție;
- localizarea investițiilor în regiuni care necesită echilibrare economică susține o dezvoltare teritorială;
- integrarea în clustere de inovare facilitează transferul tehnologic și cooperarea între actori industriali relevanți;
- optarea pentru o intensitate a ajutorului de stat sub pragul maxim permis maximizează impactul utilizării banului public și demonstrează responsabilitate fiscală din partea investitorului.
Sesiunile de depunere a cererilor vor fi organizate anual, pe parcursul a 30 de zile lucrătoare, anunțate cu cel puțin 30 de zile înainte de demararea procesului de depunere. Fondurile sunt destinate acoperirii cheltuielilor pentru construcții, echipamente tehnologice și active necorporale noi.