Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a publicat proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, respectiv grilele de salarizare și calendarul de implementare, documente care pot fi consultate aici.
Premii de performanţă
Ordonatorii de credite pot acorda, trimestrial, semestrial sau anual premii de performanţă personalului care a realizat sau a participat direct la obţinerea unor rezultate importante în activitatea instituţiei/autorităţii publice sau a sistemului din care face parte, în limita totală a unui buget de maximum 4% din suma prevăzută pentru cheltuielile cu salariile de bază, conform proiectului Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, publicat luni în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS).
Citiţi şi: Legea salarizării în sectorul bugetar. Ministrul Pîslaru prezintă noile reglementări - Video
"Ordonatorii de credite pot acorda, trimestrial, semestrial sau anual, după caz, premii de performanţă personalului care a realizat sau a participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei/autorităţii publice sau a sistemului din care face parte, a participat la activităţi cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepţional ori a avut un volum de activitate ce depăşeşte în mod semnificativ volumul optim de activitate. Premiile de performanţă se acordă cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt constituite astfel de organizaţii sindicale, în raport cu complexitatea sarcinilor îndeplinite, în baza criteriilor stabilite prin regulamente-cadru elaborate de către ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie, administraţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, sub condiţia încadrării în fondurile aprobate prin buget", se arată la articolul 22 al actului normativ, dedicat stimulării performanţei.
Potrivit sursei citate, valoarea totală a premiilor de performanţă acordate într-un an calendaristic la nivelul fiecărui ordonator principal de credite nu poate depăşi 4% din suma prevăzută pentru cheltuielile cu salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad, salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile şi soldele de comandă, salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare, după caz, sub condiţia încadrării în fondurile aprobate prin buget.
Sporul pentru proiectele europene
Personalul din instituţiile publice implicat în implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene va putea beneficia de sporuri de până la 40% din salariul de bază, conform proiectului noii legi a salarizării publicat luni în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS).
"Personalul din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiect pentru proiectele finanţate din fonduri europene rambursabile/nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile/nerambursabile, beneficiază de un spor de până la 40% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare şi indemnizaţia lunară, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Acest spor se aplică proporţional cu timpul efectiv alocat activităţilor pentru fiecare proiect şi cu progresul tehnic/financiar raportat", se menţionează la articolul 15, aliniat 1, privind "Sporul pentru activitatea prestată în proiecte finanţate din fonduri externe".
Conform alin. (2), proiectul prevede că preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi primarii şi viceprimarii care implementează proiecte finanţate din fonduri europene pot beneficia de un spor de până la 20% din indemnizaţia lunară, în limita bugetului aprobat.
"Personalul care ocupă funcţii de demnitate publică, altele decât cele prevăzute la alin.(2), din instituţiile şi/sau autorităţile publice care implementează proiecte finanţate din fonduri europene rambursabile/nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile/nerambursabile poate beneficia de un spor cu o valoare de maximum 20% din indemnizaţia lunară, în limita bugetului aprobat cu această destinaţie, în măsura în care aceştia îndeplinesc rolul de reprezentant legal/ordonator de credite", se mai precizează în document.
Pentru fiecare proiect contractat, conducătorul instituţiei sau autorităţii publice va desemna, prin act administrativ, persoanele care fac parte din echipa de proiect, iar numărul maxim al acestora va fi stabilit prin contractul sau acordul de finanţare semnat cu autoritatea finanţatoare.
Proiectul mai prevede că echipa de proiect din cadrul instituţiei beneficiare este responsabilă pentru realizarea activităţilor prevăzute în graficul aprobat şi pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate faţă de autoritatea finanţatoare. Totodată, activităţile desfăşurate de personalul nominalizat în echipele de proiect vor fi reflectate în fişa postului, conform prevederilor legale.
Potrivit documentului, coordonatorul sau managerul de proiect va aviza fişele de pontaj care atestă timpul efectiv lucrat în cadrul fiecărui proiect de către membrii echipei de proiect.
Munca suplimentară
Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia, dar în anumite condiţii cu spor plătit, prevede proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, publicat luni în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS).
Potrivit documentului, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul de 60 de zile, prevăzută la alineatul 1, munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se va plăti în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
"Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se plăteşte în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate", se menţionează în proiect.
Mai mult, la alineatul 3 al articolului 18 din proiectul de lege se arată că "în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se plăteşte în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate".
Conform proiectului, plata muncii se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de către şeful ierarhic, în scris, fără a se depăşi 360 de ore anual. "În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii", notează sursa citată.
De asemenea, la locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă prin legi speciale, sub opt ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.