DCBusiness Actualitate Stiri Kamala Harris, vicepreşedintele SUA, mesaj FERM de la Bucureşti: România a fost extraordinară! Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO

Kamala Harris, vicepreşedintele SUA, mesaj FERM de la Bucureşti: România a fost extraordinară! Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO

Foto: presidency.ro
Kamala Harris, vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, a fost primită, vineri, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis.

"Vă mulţumesc din partea Statelor Unite ale Americii. România a fost extraordinară în generozitatea şi curajul arătate în acest moment (...) Statele Unite ale Americii sunt dedicate prieteniei şi alianţei cu România (...). Suntem fermi în angajamentul nostru. Cum a spus şi preşedintele Biden, vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO. Puterea alianţei noastre este, acum, mai mare decât oricând şi include angajamentul nostru să respectăm principiile noastre şi să apărăm integritatea teritorială. (...) Este o relaţie puternică, scoasă în evidenţă şi va continua în anii care urmează (n.r. - între SUA şi România)", a declarat Kamala Harris.

„Doamna vicepreședinte a reconfirmat în cadrul discuțiilor noastre de astăzi, angajamentul deplin al Statelor Unite ale Americii pentru articolul 5 privind apărarea colectivă al Tratatului de la Washington al NATO. Acest articol cuprinde esența și spiritul NATO și garantează că orice încercare de a afecta securitatea unui stat NATO va primi răspunsul ferm, prompt, decisiv al întregii Alianțe. O spun cu foarte mare responsabilitate, NATO va acționa fără ezitare pentru apărarea fiecărui stat aliat, inclusiv, evident, a României. (...) Vizita dumneavoastră reflectă o dată în plus profunzimea și soliditatea parteneriatului strategic bilateral și angajamentul ferm al Statelor Unite pentru securitatea României și a aliaților de pe flancul estic”, a spus, la rândul său, preşedintele Klaus Iohannis.

***

Kamala Harris a ajuns la Bucureşti în jurul orei 13,20, fiind întâmpinată la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" de ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Ceremonia primirii oficiale a avut loc pe Platoul de ceremonii de la Cotroceni. Au fost intonate imnurile oficiale ale SUA şi României.

Din delegaţia României prezentă la ceremonie au făcut parte premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, Florin Cîţu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, şi consilierii prezidenţiali Ion Oprişor şi Luminiţa Odobescu.

Klaus Iohannis şi Kamala Harris au programate convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, la finalul cărora, la ora 15,30, vor susţine declaraţii de presă comune.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.