DCBusiness Actualitate Stiri INS. Comerţul cu ridicata, în creștere în luna martie 2023. Cifrele momentului

INS. Comerţul cu ridicata, în creștere în luna martie 2023. Cifrele momentului

Cometul cu ridicata
Institutul Național de Statistică a publicat datele privind cifra de afaceri în comerţul cu ridicata în martie 2023.

Datele arată că în luna martie 2023, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, în termeni nominali, faţă de luna februarie 2023, atât ca serie brută cu 21,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile  lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,1%.

Faţă de luna martie 2022, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în luna martie 2023, a  crescut, în termeni nominali, atât ca serie brută cu 3,8%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,2%.

În perioada 1.I-31.III.2023, cifra de afaceri din  comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, în termeni  nominali, faţă de perioada 1.I-31.III.2022, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,9%, respectiv cu 9,2%.

Martie 2023 comparativ cu februarie 2023

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia  comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută,  în luna martie 2023, comparativ cu luna precedentă, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 21,5%, datorită creșterii cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+29,4%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+28,4%), comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+24,4%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+23,8%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+18,8%), comerţul cu ridicata nespecializat (+17,0%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+12,9%) şi din comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+8,3%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie  ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna martie 2023, comparativ cu luna precedentă, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 0,1%.


Martie 2023 comparativ cu martie 2022

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna martie 2023, comparativ cu luna martie 2022, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 3,8%, datorită creșterii cifrei de afaceri din: activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+15,6%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+15,0%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+12,9%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+10,4%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+7,4%) și comerţul cu ridicata nespecializat (+1,8%).

Scăderi au înregistrat comerţul cu ridicata al  produselor agricole brute şi al animalelor vii (-7,8%) și  comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-4,7%). 

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia  comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie  ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna martie 2023, comparativ cu luna martie 2022, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 1,2%.

Perioada 1.I-31.III.2023 comparativ cu perioada 1.I-31.III.2022 Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1.I-31.III.2023, comparativ cu perioada 1.I-31.III.2022, a înregistrat o creştere, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 6,9%, datorită creșterii activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+26,3%), comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+19,9%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+17,5%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+12,0%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+10,6%) şi comerţului cu ridicata nespecializat (+4,4%). Scăderi au înregistrat comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-3,0%) şi comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-1,6%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie  ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1.I-31.III.2023, comparativ cu perioada 1.I-31.III.2022, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 9,2%.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.