DCBusiness Bănci În sfârşit, o veste bună pentru românii care au rate. Anunţul BNR despre indicele ROBOR

În sfârşit, o veste bună pentru românii care au rate. Anunţul BNR despre indicele ROBOR

Banca Naționala a României
Banca Naţională a României a venit, marţi, cu un anunţ aşteptat de către românii care au rate. 

Indicele ROBOR la 3 luni, care influențează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a înregistrat o scădere marți, ajungând la 6,38% pe an, față de 6,40% pe an, cifră care a stagnat din 14 august 2023, conform informațiilor publicate de Banca Națională a României (BNR).

La începutul anului precedent, indicele ROBOR la 3 luni era de 3,02% pe an, dar la începutul acestui an a crescut la 7,56%.

Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat pentru calcularea dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a înregistrat o scădere la 6,47%, față de 6,49% pe an anterior, iar ROBOR la 12 luni a coborât la 6,61%, față de 6,63%.

În ceea ce privește indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat prin Ordonanța de Urgență 19/2019, acesta se situează acum la 5,96% pe an, calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul II 2023, în creștere față de trimestrul anterior, când era de 5,94%.

În mai 2019, a fost implementată Ordonanța de Urgență 19/2019, care a modificat modul de calcul al ratelor pentru creditele în lei cu dobândă variabilă. Această ordonanță a stabilit indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial pe baza exclusivă a tranzacțiilor interbancare.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.