DCBusiness Actualitate Stiri Guvernul retrage statutul de organizație de utilitate publică Asociației Pro Consumatori

Guvernul retrage statutul de organizație de utilitate publică Asociației Pro Consumatori

Sedință de guvern
Guvernul retrage Asociației Pro Consumatori statutul de organizație de utilitate publică.

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România, actualmente Asociația Pro Consumatori, a fost recunoscută ca fiind de utilitate publică în anul 2005.

În nota de fundamentare a OUG-ului se explică motivul pentru care acestei asociații i se retrage acest statut, și anume ”Necomunicarea la autoritatea administrativă, respectiv A.N.P.C., a rapoartelor de activitate împreună cu situaţiile financiare anuale”, ceea ce este o obligație publică. Acest lucru ar  fi trebuit să se întâmple în cel mult 3 luni de la încheierea anului calendaristic. 

Astfel, în conformitate cu dispozițiilor art. 41 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, recunoașterea statutului de utilitate publică conferă persoanelor juridice beneficiare o serie de drepturi și obligații.

În același document, Guvernul stipulează că: ”Faptul că Asociația Pro Consumatori a publicat doar în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale, nu înseamnă că a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de actul normativ, respectiv obligațiile prevăzute la art. 41 alin. (2) lit.b) - obligaţia de a comunica autorităţii administrative competente orice modificări ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale; autoritatea administrativă are obligaţia să asigure consultarea acestor documente de către orice persoană interesată; precum și obligația prevăzută la art.41 alin. (2) lit.c) parțial - de a comunica către Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial”.

Având în vedere faptul că, Asociația Pro Consumatori recunoscută ca fiind de utilitate publică prin Hotărârea Guvernului nr.1106/2005 nu a îndeplinit obligaţiile de a comunica autorității administrative, respectiv A.N.P.C., rapoartele de activitate împreună cu situaţiile financiare anuale, aceasta fiind un criteriu de retragere a statutului de utilitate publică conform art. 41 lit.e), art.41 alin. (2) lit. b), respectiv art. 41 alin.(2) lit.c) și obligaţia de a publica, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, se propune retragerea recunoașterii ca fiind de utilitate publică a Asociației.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.