DCBusiness Finante Reuters: Franța vrea să construiască fabrici de drone pe teritoriul Ucrainei

Reuters: Franța vrea să construiască fabrici de drone pe teritoriul Ucrainei

Investitorii sunt extrem de interesați de tehnologia utilizată pe front / Foto: Flickr
Anunțul a fost făcut de ministrul francez de resort, în contextul în care președintele a spus în mod indirect, în urmă cu o lună, că ar fi dispus să trimite trupe în țara aflată sub asediu rusesc.

Franța intenționează ca unii dintre producătorii săi de armament să producă echipamente militare direct pe teritoriul ucrainean pentru a ajuta țara în războiul împotriva Rusiei, a declarat vineri ministrul apărării, Sebastien Lecornu.

"Trei companii franceze vor înființa parteneriate cu companii ucrainene, în special în sectorul dronelor și al echipamentelor terestre, pentru a produce piese de schimb pe teritoriul ucrainean și, poate, în viitor, muniții", a declarat acesta, conform Reuters.

"Ideea este ca primele unități de producție să funcționeze în această vară", a adăugat Lecornu.

Oficialul francez a lăsat de înțeles că printre companiile implicate s-ar număra și producătorul de tancuri KNDS, un holding format din compania franceză Nexter și cea germană Krauss-Maffei-Wegmann.

Franța testează terenul

La sfârșitul lunii trecute, președintele francez a spus în mod indirect că Franța, alături de NATO, ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a lupta împotriva armatei ruse, lucru de care, la scurt timp țări membre NATO precum SUA, Marea Britanie și Germania s-au dezis.

Cu toate acestea, inițiativa lui Macron nu a fost respinsă de Estonia și Lituania. Totuși, oficialii francezi au minimalizat, de asemenea, comentariile lui Macron, subliniind activități precum deminarea și producția de arme care ar putea implica o prezență occidentală în Ucraina.

Președintele Camerei inferioare a parlamentului rus l-a avertizat pe Macron să nu trimită trupe în Ucraina, spunând că acestea ar avea aceeași soartă ca armata lui Napoleon.