DCBusiness Energie Consiliul Concurenței monitorizează zilnic prețurile carburanților

Consiliul Concurenței monitorizează zilnic prețurile carburanților

Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Consiliul Concurenței susține că, deși carburanții s-au scumpit puternic în România, prețurile rămân cu 16% sub media europeană.

România are în continuare unele dintre cele mai mici prețuri la carburanți din Uniunea Europeană, chiar dacă benzina a trecut de 9 lei pe litru, iar motorina se apropie de pragul de 10 lei, susține președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Șeful autorității de concurență a declarat joi, pentru AGERPRES, că prețurile carburanților din România sunt în prezent cu aproximativ 16% sub media europeană, iar instituția monitorizează zilnic evoluțiile din marile lanțuri de benzinării.

„Piaţa carburanţilor - evident că stăm cu ochii pe ce se întâmplă acolo. Strângem date în fiecare zi, avem o platformă numită Monitorul preţurilor prin care primim preţurile din toate benzinăriile din marile lanţuri şi atunci furnizăm datele astea şi către Guvern”, a declarat Bogdan Chirițoiu.

Șeful Consiliului Concurenței a explicat că România era, în mod obișnuit, aproape de media europeană la motorină și cu 3%-5% sub media europeană la benzină, însă diferența s-a accentuat în ultima perioadă.

„Deşi preţurile au crescut - sunt acum peste 9 lei la benzină şi aproape de 10 lei la motorină, totuşi, comparându-ne cu alte state din Uniune, suntem substanţial mai ieftini. Acum suntem cu 16% sub media europeană, deci e substanţial mai ieftin combustibilul la noi decât e în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană”, a afirmat Chirițoiu.

De ce sunt carburanții mai ieftini în România

Potrivit președintelui Consiliului Concurenței, unul dintre motivele pentru care România are prețuri mai mici decât multe state europene este structura pieței locale și prezența unor companii mari care au acces direct la propriile surse de petrol.

„Având principalele companii prezente pe piaţa noastră - Petrom, KazMunayGas, care e Rompetrol, SOCAR - au propriile lor surse de petrol şi atunci nu sunt atât de dependente de ceea ce se întâmplă pe pieţele internaţionale şi asta le permite să vândă ceva mai ieftin decât se vinde combustibilul în alte ţări din Uniune”, a explicat acesta.

Declarațiile vin într-un moment tensionat pentru piața carburanților, pe fondul creșterii cotațiilor internaționale ale petrolului, al riscurilor geopolitice din zona Orientului Mijlociu și al presiunilor generate de deprecierea leului.

În ultimele zile, prețurile la pompă au urcat accelerat în România, iar motorina a ajuns foarte aproape de pragul psihologic de 10 lei pe litru în unele stații.

Bogdan Chirițoiu a participat joi la conferința „Future of Governance International”, organizată de Envisia - Boards of Elite.