DCBusiness Finante China va ridica măsurile antidumping impuse pentru importurile de vin australian

China va ridica măsurile antidumping impuse pentru importurile de vin australian

Vin / sursa foto: Freepik.com @ wavebreakmedia_micro
După mai mult de trei ani de tensiuni comerciale, care au culminat cu impunerea unor taxe suplimentare asupra importurilor de vin australian în China, acum, pare că cele două țări au găsit o soluție.

Disputa comercială dintre China și Australia, care constă în impunerea unor măsuri antidumping asupra importurilor de vinuri australiene, ar putea lua sfârșit ”în câteva săptămâni”, conform ministrului australian al comerțului, Don Farrell, citat de Reurers.

Exporturile de vin australian în China au avut o valoare de aproximativ 800 de milioane de dolari în anul la sfârșitul lui 2020 când Beijingul a inițiat o anchetă privind originile COVID-19 prin blocarea importurilor de mărfuri australiene, cum ar fi orzul, vinul și cărbunele.

China a ridicat aceste bariere comerciale pe măsură ce relațiile se îmbunătățesc, iar oficialii australieni și industria se așteaptă ca o revizuire a tarifelor pentru vinuri, începută de Beijing anul trecut, să ducă la eliminarea acestora luna viitoare.

Farrell a declarat că a vorbit luni cu ministrul chinez al comerțului, Wang Wentao, și că cele două părți urmează să stabilească un acord.

"Sunt încrezător că discuțiile pe care le-am avut ieri cu ministrul comerțului vor avea ca rezultat faptul că vor duce la îndeplinire ceea ce și-au asumat, și anume să accelereze revizuirea tarifelor și că vom obține un rezultat în acest sens în câteva săptămâni", a declarat el într-un interviu acordat marți postului public de televiziune ABC.

Guvernul australian a declarat în decembrie că este încrezător că tarifele vor fi ridicate la începutul anului 2024.

Conform unui comunicat al Ministerului Comerţului din China din noiembrie 2020, instituția pornise o anchetă preliminară în urma căreia a arătat că industria viticolă chineză a suferit un „prejudiciu important” din pricina unui dumping pentru vinul australian. Astfel, autoritățile chineze au impus taxe suplimentare între 107,1 şi 212,1% pentru importurile de vin australian.