DCBusiness Actualitate Stiri Când se plăteşte pensia. Află exact când vine poştaşul sau intră banii pe card pentru pensia curentă sau plăţile restante

Când se plăteşte pensia. Află exact când vine poştaşul sau intră banii pe card pentru pensia curentă sau plăţile restante

Informaţii utile pentru seniori.

În sistemul public de pensii plata pensiei se face lunar, în funcţie de opţiunea pensionarului:

Plata drepturilor de pensie prin  intermediul CN Poșta Romana SA se face astfel:

Plăţi curente

• 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor;

• pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective .

Plăţi restante

• 11 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor

• pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

Plata prin conturi curente sau conturi de card se face începând din data de 12, dar nu mai târziu de data de 13 a lunii.

Documentul de informare (talonul mov) se transmite între 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor.

Pentru pensionarii avizaţi la domiciliu documentul de informare se poate ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

***

Persoanele care locuiesc în străinătate şi solicită plata drepturilor de pensie în sistemul public din România prin intermediul unui mandatar, trebuie sa depună o procură specială la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu a mandatarului sau de la ultimul loc de asigurare al titularului. Procura specială se autentifică conform prevederilor legale în vigoare, în următoarele condiţii:

  • de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, în măsura în care legile şi reglementările statului de reşedinţă sau acordurile bilaterale nu se opun;
  • de către notarii publici de pe teritoriul României, atât în cazul cetăţenilor români, cât şi în cazul cetăţenilor străini;
  • de către notarii publici dintr-o altă ţară, în cazul statelor semnatare ale Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, în cazul cetăţenilor români şi străini stabiliţi în străinătate. În acest caz, procura este valabilă numai dacă este însoţită de apostila eliberată de către autoritatea competentă, potrivit legislaţiei naţionale a statului din care emană documentul.
  • de către notarii publici dintr-o ţară, în condiţiile prevăzute în tratatele sau convenţiile de asistenţă juridică bilaterală la care România este parte.

Sursa: Casa de Pensii a judeţului Prahova

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.