Când poate ANAF să pună poprire pe contul administratorului unei firme

Datoriile fiscale ale unei firme declarate insolvabile pot ajunge, în anumite condiții, în sarcina administratorului, a asociaților, a acționarilor sau a altor persoane implicate în golirea patrimoniului societății ori în neachitarea taxelor. ANAF nu poate însă să transfere automat restanțele numai pentru că o persoană apare în actele firmei.

Fiscul a publicat un proiect care actualizează procedura de atragere a răspunderii solidare și introduce reguli mai detaliate pentru identificarea persoanelor vizate, analizarea faptelor și audierea acestora.

Procedura folosită în prezent datează din 2014 și a fost redactată în baza vechiului Cod de procedură fiscală. ANAF vrea să o alinieze la Legea nr. 207/2015 și să reducă situațiile în care răspunderea este analizată formal, pornind numai de la funcția deținută într-o societate.

Proiectul se află în transparență decizională, iar observațiile pot fi transmise ANAF până la 14 septembrie 2026. Prin urmare, noile reguli nu sunt încă definitive.

Administratorul nu plătește automat datoriile firmei

Un SRL răspunde, în mod obișnuit, pentru propriile obligații cu patrimoniul societății. Simplul fapt că o persoană este administrator, asociat sau acționar nu înseamnă că ANAF îi poate lua automat banii ori bunurile pentru acoperirea taxelor neachitate de firmă.

Pentru atragerea răspunderii solidare trebuie îndeplinite situațiile prevăzute expres de Codul de procedură fiscală. În cele mai multe cazuri referitoare la firmele declarate insolvabile, un element esențial este reaua-credință.

ANAF trebuie să arate nu numai că persoana a avut o anumită funcție, ci și ce acțiuni sau inacțiuni concrete au condus la insolvabilitate, la ascunderea bunurilor ori la neplata obligațiilor fiscale.

Potrivit articolului 25 din Codul de procedură fiscală, pot răspunde solidar, printre alții:

• persoanele care au dobândit cu rea-credință active de la debitor, contribuind astfel la provocarea insolvabilității;
• administratorii, asociații, acționarii și alte persoane care au provocat insolvabilitatea prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință a activelor;
• administratorii care nu au cerut, cu rea-credință, deschiderea procedurii insolvenței, deși aveau această obligație;
• administratorii sau alte persoane care au determinat cu rea-credință nedeclararea ori neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;
• persoanele care au determinat restituirea sau rambursarea necuvenită a unor bani de la buget;
• persoanele care au determinat cu rea-credință acumularea și sustragerea de la plata obligațiilor pentru un debitor în cazul căruia s-a cerut deschiderea insolvenței.

Legea include și anumite situații în care o altă societate, aflată sub control comun cu firma debitoare, poate răspunde pentru restanțe. Sunt analizate, printre altele, transferurile de active, relațiile cu aceiași clienți și furnizori sau preluarea unei părți importante dintre angajați.

Ce trebuie să verifice ANAF

Noua procedură pornește de la identificarea persoanelor care s-ar putea încadra în situațiile prevăzute de lege. Inspectorii vor putea folosi documentele fiscale, informațiile din dosarul debitorului și datele existente în bazele ANAF.

Existența unei legături cu societatea datornică nu va fi suficientă. Organul fiscal va trebui să stabilească:

• fapta concretă imputată persoanei;
• perioada în care aceasta a avut funcția sau calitatea analizată;
• legătura dintre acțiunile sale și acumularea datoriilor;
• existența relei-credințe, atunci când legea o cere;
• valoarea obligațiilor fiscale pentru care poate fi atrasă răspunderea;
• documentele și informațiile pe care se bazează concluzia.

Această delimitare este importantă și pentru stabilirea sumei. Administratorul nu ar trebui făcut răspunzător fără explicații pentru toate datoriile istorice ale firmei, inclusiv pentru perioade în care nu ocupa funcția respectivă.

Codul de procedură fiscală stabilește că răspunderea privește obligațiile principale și accesoriile aferente perioadei în care persoana a avut calitatea care a stat la baza măsurii.

Persoana vizată trebuie audiată

Înaintea emiterii deciziei, ANAF trebuie să convoace și să audieze persoana pe care intenționează să o oblige la plată.

Aceasta va putea consulta documentația din dosar și va avea posibilitatea să prezinte:

• acte și înscrisuri;
• explicații privind operațiunile firmei;
• obiecții față de constatările inspectorilor;
• dovezi că nu avea atribuțiile invocate de ANAF;
• argumente care contrazic existența relei-credințe;
• un punct de vedere formulat în scris.

Potrivit Codului de procedură fiscală, persoana are dreptul să depună punctul de vedere scris în termen de cinci zile lucrătoare de la audiere.

Organul fiscal trebuie să analizeze argumentele și documentele prezentate. Decizia finală va trebui să cuprindă inclusiv opinia motivată a ANAF, în fapt și în drept, asupra apărărilor formulate.

O decizie de atragere a răspunderii solidare emisă fără audierea persoanei este nulă, cu excepția situațiilor speciale în care audierea nu poate fi realizată din motive prevăzute de lege.

Când poate fi urmărit patrimoniul personal

Dacă ANAF decide că sunt îndeplinite condițiile răspunderii solidare, instituția emite un act administrativ fiscal separat pentru fiecare persoană vizată.

Decizia trebuie să indice:

• persoana declarată răspunzătoare;
• firma sau debitorul principal;
• natura și valoarea sumelor datorate;
• motivele concrete ale atragerii răspunderii;
• temeiul legal;
• termenul în care trebuie achitate obligațiile.

Răspunderea se poate întinde atât asupra debitului fiscal principal, cât și asupra dobânzilor și penalităților.

După împlinirea termenului de plată, decizia devine titlu executoriu. Din acel moment, dacă suma nu este achitată și decizia nu este suspendată sau desființată, ANAF poate începe executarea silită asupra persoanei declarate codebitor. Pot fi aplicate popriri asupra conturilor și veniturilor și pot fi urmărite bunurile, în condițiile generale ale executării silite fiscale.

Acesta este momentul în care restanța firmei poate afecta efectiv patrimoniul personal al administratorului sau al altei persoane vizate.

Decizia poate fi contestată

Persoana care consideră că ANAF a aplicat greșit procedura poate contesta decizia administrativă fiscală. În mod obișnuit, contestația se depune în termen de 45 de zile de la comunicarea actului.

Într-un asemenea caz, pot deveni decisive documentele care arată atribuțiile reale ale administratorului, momentul în care a preluat sau a părăsit conducerea firmei, deciziile luate de ceilalți asociați și traseul activelor societății.

Simpla existență a restanțelor sau faptul că societatea a ajuns insolvabilă nu dovedește automat reaua-credință. ANAF trebuie să individualizeze conduita persoanei și să explice legătura dintre aceasta și prejudiciul fiscal.

Ce schimbă, în realitate, proiectul

Proiectul ANAF nu inventează răspunderea administratorului pentru datoriile fiscale ale firmei. Mecanismul există deja în Codul de procedură fiscală.

Noutatea constă în actualizarea modului în care ANAF trebuie să îl aplice. Instituția spune că vrea o analiză individuală pentru fiecare caz, folosirea mai eficientă a informațiilor din bazele sale de date și decizii mai bine fundamentate.

„Simpla existență a unei legături cu debitorul nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii”, precizează ANAF în comunicatul privind proiectul.

Diferența este importantă: administratorul unei firme nu beneficiază de o protecție absolută în fața datoriilor fiscale, dar nici nu poate fi transformat automat în debitor numai pentru că numele său apare în actele societății.