Democrații au câștigat majoritatea în Camera reprezentanților, în timp ce republicanii și-au păstrat Senatul. Scrutinul de marți, 6 noiembrie, pune astfel capăt controlului deținut de Donald Trump și de republicani asupra Congresului, ceea ce îndepărtează perspectiva unui avans fiscal major.
Prin urmare, indicele francez CAC 40 a progresat cu 1,36%, la 5,144,11 puncte, la un volum de afaceri de 1 miliar de euro. La Londra, indicele Footsie a câștigat 1,22%, la Bursa din Frankfurt, Dax a recuperat 1,08%.
Noul Congres, care își va intra în atribuțiuni începând cu ianuarie 2019, va fi, prin urmare, divizat. În condițiile în care camera inferioară se va afla mâna democraților, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 2010, analiștii anticipează un blocaj legislativ în cursul următorilor doi ani.
Având însă de partea lui Senatul, președintele Donald Trump va putea, în opinia observatorilor, să mențină linia dură angajată în relațiile cu China, păstrând tarifele vamale fără a cere neapărat aprobarea Congresului.