DCBusiness › Burse-Fonduri Mutuale › Bursa de la Bucureşti îşi revine după două zile de scăderi. Topul celor mai tranzacţionate acţiuni

Bursa de la Bucureşti îşi revine după două zile de scăderi. Topul celor mai tranzacţionate acţiuni

Bursa de la București
Bursa de Valori București, revenire după două zile de depreciere.

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro).

Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,52%, până la 34.983,90 puncte.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide acţiuni, a închis în urcare cu 0,36%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,48%. Indicele BET-FI, care reflectă evoluţia societăţilor de investiţii financiare, s-a apreciat cu 0,51%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în urcare cu 0,50%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia companiilor energetice şi de utilităţi, a înregistrat o scădere de 0,02%.

Indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a înregistrat un avans de 0,07%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile Banca Trasilvania, care au generat schimburi de 15,6 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 5,4 milioane de lei, şi cele ale Nuclearelectrica, cu 5 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Green Tech International (+12,07%), UAMT (+11,69%) şi Societatea de Construcţii Napoca (+3,82%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Rompetrol Rafinare (-14,89%), Bermas (-9,34%) şi Artego (-7,93%).

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele