DCBusiness Finante Bugetul Ministerului Dezvoltării, majorat de executiv

Bugetul Ministerului Dezvoltării, majorat de executiv

MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI
Guvernul a decis, luni, majorarea cu 900 milioane lei a bugetului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pe 2024 pentru plata facturilor emise în perioada septembrie - noiembrie pentru obiectivele de investiţii derulate în programul naţional de construcţii de interes public sau social.

"Guvernul a majorat bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pentru anul în curs 2024 cu suma de 900 de milioane lei pentru finanţarea programului naţional de construcţii de interes public sau social. Aceste fonduri asigură, de fapt, plata facturilor emise în perioada septembrie - noiembrie, aflate acum la scadenţă", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, după şedinţă.

El a spus că este vorba de 1.952 de plăţi care vor fi făcute şi despre 771 de proiecte aferente acestor de facturi.

Potrivit lui Constantin, "prin această ultimă tranşă de plăţi se închid şi se recepţionează 74 de proiecte de investiţie". "Restul vor continua cu prioritate şi în cursul anului viitor", a adăugat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Conform unui comunicat al Guvernului, suma va fi alocată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024.

"Prin acest program se derulează în prezent peste 1.000 de obiective de investiţii între care: spitale precum cele din Giurgiu şi Sinaia, Cazinoul din Constanţa, Academia de Muzică din municipiul Cluj-Napoca, Sala Polivalentă din municipiul Tulcea, Căminul Universităţii de Vest din Timişoara, Stadionul municipal din Târgovişte", mai precizează Executivul. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.