DCBusiness Bănci Brexit. Salariații băncilor americane și-au făcut geamantanele

Brexit. Salariații băncilor americane și-au făcut geamantanele

Sute de salariați sunt pe picior de plecare
Cu mai puțin de două luni înainte de Brexit, exodul salariaților marilor bănci americane din Londra spre Continent a început. Cu excepția Wells Fargo, care încă mai așteaptă un răspuns din partea Parisului la cererea ei pentru licență bancară, lucrurile sunt clare pentru alte firme.

Astfel, aproximativ 400 de salariați ai Bank of America vor pleca, într-o primă fază, spre capitala Franței și la Frankfurt în cursul acestei luni. Înainte de 29 martie, la Paris se vor muta 200 de angajați, urmând ca, ulterior, să mai vină alți 200.

La rândul ei, JPMorgan Chase, prima bancă americană după active, intenționează să tranfere pe Bătrânul continent mai multe sute de lucrări. ”Important ar fi să știm dacă va fi un Brexti dur sau nu”, a comentat, fără alte detalii, președintele director general al instituției, Jamie Dimon. JPMorgan va avea birouri la Frankfurt, Paris, Milano, Dublin și Luxemburg.

Citește și Brexit. Pierderi importante pentru firmele românești

Citigroup, reprezentată în 20 dintre cele 28 de state membre ale UE, a transferat deja 63 dintre salariații săi din Londra. Banca de afaceri Goldman Sachs și-a deschis deja birouri la Frankfurt și Paris.

Unele bănci au acordat anagajaților lor posibilitatea de a face naveta între Londra și noua lor reședință de muncă pentru a face aranjamentele necesare, personale și familiale, înainte de a se instala permanent.