DCBusiness Bănci BNR lansează o nouă monedă în circuitul numismatic

BNR lansează o nouă monedă în circuitul numismatic

BNR
BNR lansează o monedă din argint cu tema 90 de ani de la naşterea lui Nichita Stănescu.

Banca Naţională a României (BNR) lansează, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 90 de ani de la naşterea lui Nichita Stănescu. Potrivit unui comunicat al BNR, aversul monedei prezintă o maşină de scris care a aparţinut poetului Nichita Stănescu şi titlurile volumelor publicate de acesta, inscripţia 'ROMANIA' în arc de cerc, stema României, valoarea nominală '10 LEI' şi anul de emisiune '2023'.

Reversul monedei prezintă portretul şi semnătura lui Nichita Stănescu, o poezie scrisă de acesta şi inscripţia ,,NICHITA STANESCU 90 DE ANI DE LA NASTERE'. Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent şi vor fi însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 440,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate. Monedele din argint cu tema 90 de ani de la naşterea lui Nichita Stănescu au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.