DCBusiness Actualitate Stiri Aderarea României la Schengen. Aurescu, discuţii cu omologul din Regatul Ţărilor de Jos

Aderarea României la Schengen. Aurescu, discuţii cu omologul din Regatul Ţărilor de Jos

Subiectul aderării României la Schengen, discutat de Aurescu şi omologul din Regatul Ţărilor de Jos.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a discutat, miercuri, cu Wopke Hoekstra, viceprim-ministru şi ministrul afacerilor externe al Regatului Ţărilor de Jos, despre rapoartele extrem de pozitive referitoare la accesul României în spaţiul de liberă circulaţie.

Întrevederea a avut loc în marja Reuniunii miniştrilor de externe din statele membre NATO, pe care Aurescu a găzduit-o, marţi şi miercuri, la Bucureşti.

"Cei doi miniştri au abordat subiectul aderării României la spaţiul Schengen, fiind continuat dialogul activ dintre cei doi demnitari desfăşurat în ultima perioadă pe această temă, în contextul eforturilor intense ale României de mobilizare a sprijinului politic necesar pentru realizarea acestui obiectiv. În context, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat aprecierea pentru dialogul constructiv şi abordarea ministrului olandez de externe - care este şi preşedintele Partidului Apelul Creştin Democrat din coaliţia de guvernare din Olanda - cu privire la aderarea României la Schengen", conform unui comunicat de presă al MAE.

Ministrul Bogdan Aurescu a făcut referire la concluziile extrem de pozitive ale rapoartelor elaborate de experţii europeni care au participat la cele două misiuni voluntare de evaluare a implementării acquis-ului Schengen derulate în România în lunile octombrie şi noiembrie, cu accent pe raportul ultimei misiuni, la care a participat şi Olanda la nivel de expert, exprimând speranţa că aceste evaluări, la care se adaugă şi recentul raport pozitiv MCV, se vor concretiza în susţinerea de către Regatul Ţărilor de Jos a deciziei de aderare a României la Spaţiul Schengen.

Cei doi oficiali au agreat să păstreze în perioada următoare un dialog apropiat, arată MAE.

Aderarea României şi Croaţiei la spaţiul Schengen, temă a întâlnirii Gorghiu - Radman

Implicaţiile războiului împotriva Ucrainei şi aderarea României şi Croaţiei la spaţiul Schengen au constituit, marţi, principalele teme abordate de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, în întrevederea cu ministrul afacerilor externe şi europene al Republicii Croaţia, Gordan Grlic Radman, aflat în vizită oficială în România.

"În contextul aniversării a 30 de ani de relaţii diplomatice româno-croate, înaltul demnitar român a apreciat relaţiile bilaterale foarte bune între România şi Republica Croaţia şi viziunile similare pe care cele două ţări le împărtăşesc atât în cadrul UE şi NATO, precum şi la nivel regional şi internaţional", se arată într-un comunicat al Senatului.

În contextul participării, la data de 25 octombrie 2022, la Primul Summit Parlamentar al 'Platformei Internaţionale Crimeea', Alina Gorghiu a adresat felicitări părţii croate atât pentru buna organizare a acestui eveniment găzduit de Parlamentul Republicii Croaţia, cât şi pentru reconfirmarea mesajului de unitate, solidaritate şi sprijin internaţional pentru Ucraina.

Cei doi oficiali au mai discutat despre consolidarea şi intensificarea cooperării economice bilaterale între cele două ţări, implicaţiile războiului ilegal al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, impactul Războiului din Ucraina asupra altor state, precum Republica Moldova, şi asupra securităţii energetice şi alimentare la nivel global, dar şi despre aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Demnitarul român şi-a exprimat convingerea că schimbul substanţial de opinii la nivelul preşedinţilor de Parlamente şi al Comisiilor permanente şi speciale va contribui la consolidarea cadrului general de cooperare bilaterală româno-croată, precum şi la avansarea proiectelor de interes comun la nivel regional şi european.

La întrevedere au mai participat ambasadorul Republicii Croaţia în România, Marija Kapitanovic, şi ambasadorul României în Republica Croaţia, Constantin-Mihail Grigorie.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.