DCBusiness Companii Acordarea de dividende suplimentare de către Romgaz are consecințe

Acordarea de dividende suplimentare de către Romgaz are consecințe

Acordarea de dividende suplimentare nu afectează semnificativ activitatea Romgaz, care beneficiază de cash operaţional suficient, însă, pentru proiectele noi de investiţii, este posibilă accesarea de credite de la bănci sau emiterea unor obligaţiuni, a declarat, luni, Adrian Volintiru, directorul general al producătorului de gaze. 

Aceasta după ce, miercurea trecută, compania a anunţat că a aprobat în şedinţa Consiliului de Administraţie, la cererea Ministerului Energiei, acordarea de dividende suplimentare de 501 milioane de lei.

Oficialul Romgaz a spus că această măsură va fi aprobată în Adunarea Generală a Acţionarilor.

"Ne gândim şi analizăm tot timpul costul capitalului propriu investit. În măsura în care avem investiţii noi, atunci este posibil să accesăm şi alte surse, mă refer aici la atragerea unor investitori în aceste proiecte, emisiune de obligaţiuni, credite bancare şi alte instrumente ca să putem diversifica portofoliul", a afirmat Volintiru, în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia a cinci ani de la listarea companiei la bursă.

Întrebat de jurnalişti dacă Romgaz se gândeşte să atragă bani din altă parte pentru că statul îi ia propriile rezerve, el a răspuns: "Nu are nicio legătură. Întrebarea este directă. Romgaz beneficiază de cash operaţional ca să nu aibă nevoie să se împrumute de pe alte pieţe. Ca să răspund concret: în momentul în care am plăti aceste dividende, dacă ne vedeţi alergând pe la bănci, înseamnă că aţi avut dreptate".

Ulterior, Volintiru a explicat că solicitarea ministerului de a acorda dividende suplimentare nu afectează semnificativ activitatea companiei. "Chiar şi dacă nu am da aceste dividende, oricum am fi putut să ne împrumutăm pentru noile proiecte", a completat el.

Miercurea trecută, Romgaz a informat acţionarii, într-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti, că va distribui dividende suplimentare de 501 milioane de lei.

"În conformitate cu art. 122 alin. 1 din Legea nr. 24/2017, S.N.G.N. Romgaz S.A. informează piaţa asupra faptului că, în data de 07.11.2018, Consiliul de Administraţie al Societăţii, întrunit în şedinţa, a avizat solicitarea acţionarului majoritar al Romgaz, Statul Român prin Ministerul Energiei, privind distribuirea în 2018 a unui dividend suplimentar de 1,30 RON/acţiune, în suma totala de 501.049.120 RON", se arată în comunicat.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.