Afacerea Khashoggi: Dilema vânzătorilor de armament

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Puși în fața afacerii Khashoggi, țările occidentale care furnizează armament Arabiei Saudite trebuie să aleagă între voința de a exercita presiuni asupra Riadului, pe de o parte, și aceea ce a-și proteja interesele economice, militare și diplomatice, pe de alta. 

Unii, precum președintele Donald Trump, nu s-au sfiit să spună lucrurilor pe nume: ”Nu îmi surâde ideea de pune capăt unei investiții de 110 miliarde de dolari”, a spus liderul de la Casa Albă, referindu-se la ultima comandă de material militar american a saudiților. ”Știți ce vor face?”, a continuat Trump. ”Vor lua acești bani și îi vor cheltui în Rusia sau în China, ori îi vor plasa oriunde în lume. Asta ne va face nouă mai mult rău decât loc”, a concluziont președintele SUA.

Potrivit Institutului internațional pentru pace, cu sediul la Stockholm (Sipri), Arabia Saudită ocupă poziția a doua în lume, după India, la importurile de armament.

Denunțând ”teribila asasinare” a jurnalistului saudit, șeful guvernului socialist al Spaniei, Pedro Sanchez, a trasat foarte clar prioritățile: ”Apărarea intereselor Spaniei, a sectoarelor strategice situate, în marea lor majoritate, in zone puternic afectate de drama șomajului”. La rândul său, premierul canadian, Justin Trudeau, a cărui țară a încheiat cu Riadul cea mai importată vânzare de arme din istoria statului (742 de blindate ușoare pentru 15 miliarde de dolari canadieri, adică 9,9 miliarde de euro), a asigurat că ”analizează opțiunile”, subliniind, totodată, că ”este foarte dificil să anuleze contractul”.

La Paris, autoritățile franceze au ales să bată pasul pe loc: ”Nu vom lua o decizie care să afecteze relația noastră cu Arabia Saudită, atâta timp cât faptele nu vor fi clarificate”, au confirmat surse de la Elysee. Ministrul apărării, Florence Parly, a precizat, ulterior, că ”Franța cere să se facă lumină și o anchetă credibilă” privind moartea lui Jamal Khashoggi. ”Vom lua o hotărâre pe baza concluziilor acestei anchete”, a promis el.

Pentru moment, numai Germania, ale cărei vânzări de armament către regatul saudit sunt relativ modeste, s-a pronunțtat în favoarea anulării exporturilor militare spre Riad, recunoscând, rpin vocea ministrului economiei, Peter Altmaier, ”că nu va exista nici un efect pozitiv dacă vom fi singurii care oprim exporturile, în timp ce alte țări nu o fac”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0894
Diferența 0.0003
Zi precendentă 5.0891
USD
Azi 4.3816
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.374
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0894 RON
USD flag1 USD = 4.3816 RON
GBP flag1 GBP = 5.8745 RON
CHF flag1 CHF = 5.4663 RON
AUD flag1 AUD = 2.9395 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1539 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4347 RON
SEK flag1 SEK = 0.4753 RON
XAU flag1 XAU = 648.8063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413594.99RON
1 ETH = 14503.07RON
1 LTC = 325.77RON
1 XRP = 8.94RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27375.081.03%
BET-BK5434.981.50%
BET-EF1485.020.75%
BET-FI100977.432.90%
BET-NG2015.731.03%
BET-TR64105.751.03%
BET-TRN61924.561.03%
BET-XT2361.151.15%
BET-XT-TR5405.071.15%
BET-XT-TRN5235.351.15%
BETAeRO982.230.23%
BETPlus3971.281.03%
RTL61714.311.02%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel