Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit despre tendințele de creștere a dobânzilor la credite și a greutății cu care românii vor putea plăti ratele la bănci, în condițiile în care se...
Germania va naționaliza compania Uniper SE într-o mișcare istorică de salvare a celui mai mare importator de gaze naturale din țară și de evitare a unui colaps al sectorului energetic în cea...
Vladimir Putin a anunțat în timpul unui doscurs adresat națiunii că a declanșat mobilizarea parțială pentru a putea face față ”operațiunii speciale” din Ucraina.
Marți, 20 septembrie 2022, la sediul Guvernului, în prezența Prim-ministrului României, domnul Nicolae Ionel Ciucă, ministrul Finanțelor, domnul Adrian Câciu și reprezentanții celor trei...
Două directive europene ar fi trebuit să fie deja implementate în legislația muncii din România până la începutul lunii august 2022 însă cum lucrurile la noi în țară se mișcă extrem de...
Un localnic din Hong Kong, care a cântat imnul britanic la o muzicuţă pentru mulţimea adunată în faţa consulatului britanic în timpul funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a, a fost arestat...
Importurile Chinei de ţiţei rusesc au crescut în august cu 28% faţă de perioada similară din 2021, arată datele oficiale publicate marţi, dar pentru prima dată în ultimele patru luni Arabia...
Republica Moldova a selectat şapte companii pentru a-şi asigura gaze de luna viitoare, dacă livrările de la Gazprom vor fi întrerupte, a declarat marţi vicepremierul Andrei Spînu, transmite...
Secretarul general al ONU i-a avertizat marţi pe liderii din întreaga lume cu privire la riscul unei "ierni a nemulţumirii mondiale", din cauza multiplelor crize care afectează omenirea, de la...
În ultimii ani, recuperatorii de creanțe au înflorit. Societățile străine care achiziționează creanțe de la bănci sau firme de telefonie mobilă (și nu numai) au început să fie tot mai...
Costurile Ford cu furnizarea, legate de inflaţie, vor fi cu aproximativ un miliard de dolari mai mari decât se estima în acest trimestru, iar compania va avea în stoc 40.000 - 45.000 de vehicule...
Convențiile de implementare pentru Programul IMM INVEST PLUS, cea mai mare schemă de ajutor de stat dedicată IMM-urilor, au fost semnate astăzi la Palatul Victoria.
Consumatorii eleni care în timpul lunilor de iarnă îşi reduc consumul de electricitate vor fi recompensaţi cu subvenţii mai mari la plata facturilor la energie, a anunţat marţi premierul...
Peste 170.000 de angajați au beneficiat de creșterea veniturilor în urma măsurii PSD privind majorarea voluntară a salariului minim, transmit social-democraţii.
Cele mai mari bănci din Europa au rămas în urmă cu respectarea promisiunilor lor de a promova mai multe femei, cel puţin în privinţa posturilor importante de conducere, transmite Bloomberg.
Rata şomajului înregistrată în Capitală la nivelul lui august se situa la 1,08%, în scădere uşoară faţă de luna anterioară, arată datele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de...
Exportul cu produse din tutun încălzit contribuie masiv la reducerea deficitului comercial al României. În 2021, exporturile de produse din tutun încălzit au depășit exporturile de țigarete,...
Agenţiile de turism susţin că este nevoie de o schimbare urgentă la conducerea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), care a ratat până acum toate obiectivele majore asumate la...