"Evoluţia cercetării ştiinţifice şi a tehnologiei nu pot fi oprite, deci oamenii vor căuta să cerceteze. Semnalul de alarmă pe care trebuie să-l tragem - şi acesta este motivul pentru care am dat titlul acesta conferinţei - este că trebuie să avem grijă să nu se ajungă la dispariţia omului. (...) Şi atunci, atenţie, ca prin tehnologie, prin aceste sisteme pe care noi le cerem să fie cât mai performante să nu se ajungă la eliminarea treptată a omului din sistem. În felul acesta ajungem într-o situaţie cu totul paradoxală: umanitatea îşi creează singură groapa. Am această temere că tehnologii vor fi preocupaţi, oamenii de afaceri vor avea interesul să dezvolte asemenea artefacte care să le uşureze existenţa, fără să-şi dea seama de impactul pe care l-ar putea avea asupra omului", a spus acad. Dumitrache.
Academicianul a adus în discuţie mai multe aspecte referitoare la evoluția umană, tehnologia informației și interacțiunea dintre inteligența artificială și oameni. A abordat subiecte precum colaborarea între oameni și mașini, interacțiunile între mașini, și învățarea automată. De asemenea, a efectuat o analiză a impactului robotilor asistivi asupra calității vieții umane, subliniind totuși importanța de a asigura siguranța și bunăstarea oamenilor în orice context.
"Mai avem mulţi ani de aici înainte ca să înţelegem creierul, în aşa fel încât să-l putem compara cu inteligenţa artificială. Astea sunt lucruri simple pe care le facem. Creierul uman este mult mai complex, e mult mai dificil de înţeles, deşi, aşa cum ştiţi, sunt multe proiecte mari la nivel global. Dar ca să spunem că am reuşit să cunoaştem creierul uman şi am simulat creierul este cu totul şi cu totul altceva. E mult de lucru în această direcţie", a subliniat acad. Dumitrache.