Teodorovici: Statul consumă resurse prea mari pentru verificarea companiilor

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Statul consuma prea multe resurse cu verificarea companiilor mici
Statul consuma prea multe resurse cu verificarea companiilor mici

Statul consumă foarte multe resurse cu verificarea companiilor mici, lucru care trebuie schimbat. Lipsa de venituri la buget vine de la companiile mari şi mijlocii și mai puțin de la cele mici, a declarat miercuri, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. 

"Statul a consumat sau consumă foarte multe resurse cu astfel de verificări către companiile mici. Şi trebuie schimbată abordarea pentru că lipsa de venituri la bugetul de stat din partea aceasta de companii vine în special de la companiile mari şi mijlocii, nu neapărat de la cele mici. Repet, consumă foarte mult şi nejustificat astfel de resurse umane şi financiare pentru a găsi ceva ce nu justifică un astfel de act. Şi atunci marii contribuabili, mijlocii, fiecare pe zona pe care o are de interes, vom acţiona ca şi structuri ale statului. Eu vorbesc de ANAF. Va face acele verificări, acele transfer pricing pe care le ştim, din păcate îl practică cu foarte mare talent multe dintre companiile sau multe companii, să spunem aşa, din România", a spus Eugen Teodorovici, care a participat la cea de-a treia ediţie a Forumului Capitalului Românesc, eveniment organizat de Intact Media Group. 

ANAF pleacă la ”vânătoare”. Care sunt firmele vizate


Întrebat dacă este mulţumit de cum a lucrat până acum administraţia, el a spus că este loc de mult mai bine. 

De asemenea, şeful Finanţelor a spus că vor fi mai multe măsuri care să echilibreze şi să conducă la un tratament corect în piaţă. 

"Din păcate între companii există o concurenţă neloială. Dincolo de relaţia lor cu statul, este obligatorie o relaţie corectă între companii în mediul privat. Este foarte important", a afirmat Eugen Teodorovici. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0881
Diferența -0.0015
Zi precendentă 5.0896
USD
Azi 4.3364
Diferența -0.0085
Zi precendentă 4.3449
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0881 RON
USD flag1 USD = 4.3364 RON
GBP flag1 GBP = 5.8273 RON
CHF flag1 CHF = 5.4655 RON
AUD flag1 AUD = 2.8794 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1497 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4686 RON
XAU flag1 XAU = 614.9369 RON
Monede Crypto
1 BTC = 383731.92RON
1 ETH = 12979.47RON
1 LTC = 336.63RON
1 XRP = 8.28RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24046.730.79%
BET-BK4759.500.44%
BET-EF1309.020.91%
BET-FI91349.56-0.31%
BET-NG1772.600.63%
BET-TR56311.570.79%
BET-TRN54395.560.79%
BET-XT2077.520.77%
BET-XT-TR4755.780.77%
BET-XT-TRN4606.460.77%
BETAeRO927.14-0.57%
BETPlus3496.760.75%
RTL54121.730.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel