Țările UE au căzut de acord asupra sancțiunilor pentru moartea disidentului Aleksei Navalnîi

alexei-navalnii_1_77131600
Ca urmare a veștii morții suspecte a disidentului rus Alexei Navalnîi din 16 februarie, UE a luat măsuri pentru sancționarea responsabililor. 

Miniștrii de externe ai Uniunii Europene au convenit luni să impună sancțiuni persoanelor și organizațiilor care poartă responsabilitatea pentru moartea liderului opoziției ruse Alexei Navalny, a declarat șeful politicii externe a UE, Josep Borrell.

Decizia miniștrilor a fost luată la o zi după ce președintele rus Vladimir Putin a obținut o victorie zdrobitoare în alegeri, pe care guvernele occidentale au condamnat-o ca fiind nedreaptă și nedemocratică, în timp ce China, India și Coreea de Nord au oferit felicitări.

După o reuniune la Bruxelles, Borrell a declarat că miniștrii din cele 27 de state membre ale UE au convenit să sancționeze "aproximativ 30 de persoane și entități" - pe care nu le-a identificat - care au fost "responsabile pentru uciderea lui Alexei Navalny".

Autoritățile ruse spun că Navalny, cel mai proeminent critic al lui Putin, a murit pe 16 februarie într-o închisoare din Arctica din cauze naturale.

Soția lui Navalny, Iulia Navalnaia, l-a acuzat pe Putin că l-a ucis pe disidentul rus. Liderii occidentali au declarat că Putin și statul rus sunt responsabili în ultimă instanță pentru moartea acestuia.

Aleksei Navalnîi era unul dintre cei mai duri opozanți ai lui Vladimir Putin. Acesta a fost un adevărat pericol pentru regimul de la Kremlin, având în vedere poplaritatea sa în rândul populației ruse. Acesta a devenit notoriu prin expunerea corupției lui Putin și oamenilor din jurul său.

Moartea acestuia a stârnit intriga la nivel global și a provocat valuri de reacții la nivel european.

Văduva sa, Iulia Navalnaia, continuă misiunea fostului ei soț, ea l-a numit recent pe premierul ungar Viktor Orban un complice al lui Putin.

x close