Consiliul Concurenţei monitorizează în permanenţă piaţa carburanţilor, iar preţurile din România urmează cotaţiile internaţionale ale carburanţilor şi nu există indicii că operatorii...
Proiectul de ordonanță de urgență privind reducerea prețului carburanților va fi discutat joi de Guvern, după ce va parcurge circuitul de avizare, a transmis Executivul marți.
Românii au început să protesteze, la benzinării, împotriva creşterii preţurilor la carburanţi. Profesorul de economie Mircea Coşea a vorbit, pentru cititorii DC Business, despre şansele ca...
Prețul petrolului a crescut miercuri după ce liderii Uniunii Europene au convenit asupra interdicției treptate a petrolului din Rusia și după ce China a pus capăt restricțiilor COVID-19 în...
În Cluj-Napoca, chiar și la peste 20 de ani de când s-a încheiat cavalcada jocului piramidal Caritas, locuințele din această urbe continuă să rămână cele mai scumpe din România.
Nu, nu este unul singur site de acest gen, sunt o mulțime și nu de ieri, de azi, ci de câteva luni bune, dar parcă în ultimele săptămâni numărul lor a crescut fantastic.
Petrolul a atins marți cel mai ridicat nivel din ultimele șapte săptămâni, susținut de eforturile continue ale UE pentru interzicerea importurilor de petrol rusesc, care ar restrânge oferta,...
Gospodăriile din Budapesta au plătit în aprilie cel mai scăzut preţ la gaze în rândul capitalelor din Uniunea Europeană, conform datelor publicate de Autoritatea de Reglementare a Energiei şi...
În România, de la începutul anului, prețul de la pompă al motorinei a crescut cu 40%, până la 8,5 lei pe litru, un record care nu a mai fost înregistrat de ani de zile.
Eugen Teodorovici, ministru al Finanţelor în guvernarea PSD, a spus că se poate face în aşa fel încât preţul carburanţilor să ajungă la 4,5 lei, de la 7,5-8,5 lei cât este în prezent.
Prețul benzinei și al motorinei în România, 21 aprilie 2022. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 7.6 lei/l și 9.14 lei/l.
Prețul benzinei și al motorinei în România, astăzi, 19 aprilie 2022. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 7.64 lei și 8.66 lei.
Prețul aurului a urcat luni cu aproximativ 1%, atingând un maxim al ultimei luni, în condițiile în care îngrijorările legate de consecințele economice ale războiului dintre Rusia și Ucraina...
De Florii majoritatea românilor mănâncă pește, dar nu știm dacă în acest an și în criza în care ne aflăm, își mai pot permite oamenii să cumpere un pește proaspăt.
Persoanele fizice și cele juridice beneficiază de la începutul lunii aprilie 2022 și până la finalul lunii martie 2023 de o nouă plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze...
Prețurile futures la petrol au avut o scădere accentuată miercuri, după ce marile națiuni consumatoare au declarat că vor elibera petrol din rezerve pentru a contracara efectele ofertei...
Este efectul șoc provocat, pe piețe, de temerile privind exporturile de cărbune din Rusia, care ar putea fi interzise odată cu intrarea în vigoare a noului pachet de sancțiuni impuse Moscovei...
Prețul combustibililor au urcat vertiginos în ultima perioadă ceea ce a dus inevitabil la scumpirea tuturor produselor iar prin efect de domino acest lucru a ajuns să se simtă și la raft.
Vila The One a fost adjudecată la licitație pentru 126 de milioane de dolari. Prețul cerut fusese de 295 de milioane de dolari, deși inițiat proprietatea a fost scoasă la vânzare pentru 500 de...
Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU) a avut o medie de 932 lei pe MWh în luna februarie 2022, valoare de patru ori mai mare faţă de preţul...
Franţa a propus un plafon la scara întregii Uniuni Europene pentru preţul gazelor naturale, în ideea de a întări poziţia de negocierile a blocului comunitar în relaţia cu producătorii, dar...
Preţurile carburanţilor au ajuns la un nivel record. Nu sunt preţurile de care se temeau românii miercuri seara, dar chiar şi aşa sunt foarte mari în comparaţie cu nivelul de acum câteva...
Statele Unite au introdus embargou asupra petrolului rusesc. Washingtonului îi convine, importă puțin. Europenii însă nu se grăbesc să facă un astel de pas, cel puțin deocamdată. Pe...