Lupta Băncii Centrale Europene pentru moderarea inflaţiei nu s-a încheiat şi încă sunt necesare mai multe acţiuni, a afirmat duminică preşedintele BCE, Christine Lagarde, pentru un program...
Odată cu transpunerea în practică a Directivei (UE) 2023/970 privind transparența salarială și egalitatea de remunerație, angajații vor dobândi, începând din iunie 2026, noi drepturi.
România ar trebui să îşi regândească plafoanele actuale la energie mai devreme de 2025, dacă piaţa europeană revine la preţuri relativ mici, este de părere preşedintele Consiliului...
Premierul Nicolae Ciucă se întâlneşte duminică, la Palatul Victoria, cu sindicatele din Educaţie, pentru a discuta pe marginea revendicărilor acestora.
Cursul euro/leu a reintrat pe trendul de depreciere pe care a fost în ultimii 5-7 ani, a declarat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.
Consiliul Concurenţei a primit vineri o informare din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu privire la suspiciuni privind comportamentul băncilor, care va fi...
"Reducerea concurenţei prin dispariţia Blue Air cu siguranţă a afectat preţurile la biletele de avion", este de părere Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Comunitatea Declic a dat Guvernul în judecată pentru salariul minim. Declic cere anularea Hotărârii de Guvern care a stabilit salariul minim la doar 1.863 de lei net.
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunţat, vineri, că pe 24 mai urmează să fie lansată versiunea beta a aplicaţiei în baza căreia românii vor putea...