CEC Bank a acordat o finanţare de circa 4 milioane de euro companiei Pet Star Holding, unul dintre cei mai importanţi producători de preforme PET din România şi zona Balcanilor, ca volum de...
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat în data de 31 octombrie a.c. conferința „Măsuri de austeritate vs. Mediul de afaceri”, în cadrul căreia, în prezența...
Cea mai mare parte a industriei de combustibili fosili ar putea să se confrunte cu o era de retrogradări de rating, dacă producătorii nu se vor adapta rapid la un viitor cu emisii reduse de...
Cu două războaie în lume, iar piața petrolului, a produselor petroliere este calmă, ghidându-se după alte criterii decât confruntările armate. Cel puțin până acum.
Un material semiconductor superatomic permite particulelor să-l traverseze între 100 și 1000 de ori mai repede decât trec electronii printr-un cip de siliciu.
Vârsta standard de pensionare va fi de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, iar atingerea acesteia se va realiza prin creşterea eşalonată a vârstelor standard de pensionare,...
Banca Mondială face estimări în privința scumpirii barilului de petrol iar, conform instituției, în cazul în care conflictul din Orientul Mijlociu se va înrătuății, această piață va avea...
Dumitru Nancu, președintele Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a dezvăluit cea mai recentă reușită a instituției pe care o conduce.
Invitat în cadrul interviurilor DCNews, Dumitru Nancu, directorul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM, a vorbit despre noutățile aduse în cadrul programelor de investiții de...
Ceilalți doi pasageri au supraviețuit iar compania auto susține că sistemul de conducere asistată nici măcar nu ar fi fost funcțional în momentul impactului.
Directorul executiv al Direcției de Mediu al Consiliului Județean Ilfov, Ana Maria Turbatu, a vorbit în cadrul conferinței organizate de DC Media Group, intitulată ”Reciclarea în România, în...
Conferința "Reciclarea în România, în fața celei mai mari provocări de până acum", organizată de DCMedia Group, a unit mai multe instituții și actori importanți, atât din partea mediului...
Parte la conferința organizată de DCMedia Group, denumită ”Reciclarea în România, în fața celei mai mari provocări de până acum” a luat și Geanin Șerban, președintele Asociației...
Invitat la DC News TV, în emisiunea moderată de către Alex Vlădescu, fostul ministru al Dezvoltării, Cseke Attila, a atras atenţia asupra unui efect negativ al neefectuării de către Guvern a...