În orașul Harbin, din nordul Chinei, a apărut o clădire futuristă, mare și stranie cu formele ei unduitoare și care, de departe, pare o navă extraterestră, așa cum și-o imaginează oamenii...
Leul s-a depreciat, marţi, în raport cu euro, cursul afişat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,6528 lei, mai mult cu 0,33 de bani (+0,07%) faţă de cotaţia din şedinţa...
Autoritățile turce au demarat lucrările de contrucție a unei baze militare la Marea Neagră. Potrivit cotidianului Milliyet, decizia a fost luată cu mult înaintea incidentului din Strâmtoarea...
Numai 32% dintre companiile din România vor acorda, de sărbători, prime în bani angajaților lor, în timp ce trei din cinci angajatori intenționează să organizeze petreceri de Crăciun, care...
Google a anunțat că va închide Google+ cu patru luni mai devreme decât era prevăzut, după descoperirea, în noiembrie, a alte breșe ce implică datele utilizatorilor.
În orice caz, așa scrie publicația Daily Sabah, potrivit căreia grupul german Volkswagen pregătește o investiție substanțială în Turcia în cadrul programului său de extindere în Europa de...
IMM-urile şi firmele care au până în 250 de angajaţi au tranzacţionat, în primele trei trimestre din 2018, spaţii de birouri cu suprafeţe de până în 2.500 de metri pătraţi care...
Jacheta inteligentă din material de blug, creată anul trecut de compania Google în colaborare cu firma Levi's, îi va ajuta pe proprietri să nu își piardă smartphone-urile.
Măsurile anunțate luni seară de președintele Emmanuel Macron reprezintă un cost de 8 până la 10 miliarde de euro pentru finanțele publice, a anunțat Olivier Dussopt, secretar de stat pe...
Salariul mediu brut în România a ajuns, în octombrie, la valoarea de 4.532 de lei, în creştere cu 1,1% faţă de luna anterioară, în timp ce câştigul salarial mediu net s-a majorat cu 1,2%...
De fapt, totul s-a scumpit, deși, în perioada de referință, adică luna octombrie, rata anuală a inflației a scăzut de la 3,4%, de la 4,3%. Ceea ce însemnă că, în noiembrie, prețurile au...
ANAF face controale. Având în vedere că România va prelua, de la 1 ianuarie 2019, președinția Consiliului Uniunii Europene, Agenția Națională de Administrare Fiscală vrea să verifice dacă...
Cezar Preda a fost unul din ”greii” PDL, intrat într-un con de umbră odată cu disiparea puterii sale în cadrul PNL. Deputatul liberal nu mai este liderul influent de altădată, dar rămâne...
Creșterea salariului minim brut pe țară, care va ajunge, conform Hotărârii de Guvern nr. 937/2018, publicată recent în Monitorul Oficial, atrage după sine și o majorare a indemnizației de...
În primele luni din 2019, Berbecii vor avea plăcuta surpriză de a primi niște bani în plus - bonusuri, prime, etc. Care trebuie imediat investiți. Acum e momentul să acționeze, la economii se...
Televiziunile franceze au difuzat o declarație înregistrată a lui Emmanuel Macron, în care președintele francez s-a adresat națiunii după lunga lună de proteste care au degenerat în...
Pe 12 decembrie a.c. cel mai bogat bărbat din India, mogul al petrolului și telecomunicațiilor, Mukesh Ambani, își mărită fiica, Isha, cu fiul miliardarului Ajay Piramal, Anand.
Ford a anunţat luni că a început negocierile cu reprezentanţii angajaţilor germani privind potenţiale concedieri la fabrica sa din Saarlouis, în urma deciziei de a renunţa la fabricarea...
Cea mai neagră perioadă în istoria post-decembristă a construirii de autostrăzi a fost între 1990 și anul 2003. Şi a mai fost un an în care nu s-a dat în exploatare niciun kilometru de...
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că proiectul de lege a pensiilor repară inechităţile existente acum în sistem şi respectă pilonul principal - contributivitatea.
Bursa de la Bucureşti a închis cu scăderi de peste un procent pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar rulajul a fost de aproximativ 73,45 milioane de lei (15,797 milioane euro).
China Railway Corp. studiază măsurile pe care ar trebui să le ia pentru a-și face trenurile și mai rapide. O nouă generație de locomotive care au debutat în 2017 au ajuns la viteza de 350...