Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că dascălii ar putea fi remuneraţi pentru orele suplimentare, punctând şi că vor fi organizate stagii de pregătire online pentru aceştia.
Pentru cine mai este interesat de dezbaterea economică a devenit foarte greu să poată desluși prin parcurgerea ei altceva decât obsesia dezastrului care va veni, care va fi îngrozitor, care va...
Președintele Consiliului Național al Elevilor, Rareș Voicu, a oferit câteva precizări importante pentru DC News, după anunțul făcut de Klaus Iohannis privind începerea noului an școlar.
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri iar valoarea tranzacţiilor a urcat la 110,92 milioane de lei (22,95 milioane de euro), de la 28,207...
Hotelurile din România înregistrează rezultate negative record, pe măsură ce pandemia Covid-19 şi restricţiile guvernamentale au prăbuşit cererea din partea turiştilor străini, fiind...
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că noul an de învăţământ preuniversitar va începe pe 14 septembrie, iar majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală, urmând să existe...
Guvernul american a anunțat, miercuri, o nouă investiție de 1 miliard de dolari în proiectul de vaccin anti-covid dezvoltat de compania farmaceutică Johnson&Johnson, cu cel puțin 100 de milioane...
Economia României ar urma să înregistreze un declin de 10,8% în trimestrul doi din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, faţă de o scădere de 15,2% previzionată anterior, după...
Prețul aurului, acest activ de refugiu preferat de investitorii de pretutindeni în vremuri de neliniște și incertitudini, crește. Valoarea metalului galben a stabilit noi recorduri, atât pe...
Moneda europeană a înregistrat un nou progres față de un dolar care suferă în special de neînțelegerile dintre politicienii americani privind noul plan de ajutor financiar destinat șomerilor.
Autoritățile au modificat valoarea indemnizației acordată persoanelor asigurate pe perioada concediului medical pentru carantină sau izolare. Dacă până acum era vorba despre 75% din baza de...
Poşta Română deschide, în premieră, o cursă poştală auto către Germania, pe ruta Bucureşti - Timişoara - Frankfurt şi retur, în contextul crizei provocate de pandemia SARS-CoV-2, care a...
Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au urcat cu 11,3% în iulie, la 174.887 unităţi, fiind singura creştere din acest an, în urma redeschiderii showroom-urilor după relaxarea măsurilor...
Cântăreţul Neil Young a dat în judecată echipa de campanie a preşedintelui american Donald Trump pentru a împiedica ca melodiile sale să fie folosite la mitingurile electorale ale liderului de...
Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 6,91 de lei (2,65%), până la o cotaţie de 267,2285 lei, de la 260,3097 lei, cât anunţase marţi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o...
Grupul german Bayerische Motoren Werke (BMW) a dat asigurări miercuri că se aşteaptă să înregistreze profit operaţional în 2020, chiar dacă pandemia de coronavirus (COVID-19) i-a provocat în...
Centrul pentru prevenirea şi controlul bolilor din SUA (CDC) a alertat marţi părinţii şi medicii cu privire la revenirea probabilă a unei afecţiuni neurologice foarte rare numită paralizie...
Oameni de ştiinţă austrieci au descoperit o modalitate pentru a detecta pe timpul zilei deşeurile spaţiale care ameninţă sateliţii activi de pe orbita Terrei, fapt ce ar putea să faciliteze...
Bursa de la Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri, iar rulajul se cifra la 841.739 de lei (174.125 euro), după 35 de minute de tranzacţionare.
Următoarele şase până la 12 luni vor fi critice pentru companiile aeriene de transport şi producţie de aeronave, pentru a-şi pregăti recuperarea după criza generată de pandemia COVID-19,...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţă în cinci judeţe din vestul ţării.
O ursoaică cu pui a fost lovită intenţionat cu maşina de către turişti, după ce le furase mâncarea. Un specialist în comportamentul urşilor a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, cum...
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primele şase luni din acest an faţă de perioada similară din 2019,...
Preţul aurului a atins un nou nivel record miercuri, pe fondul deprecierii dolarului şi a scăderii randamentelor obligaţiunilor, investitorii fiind îngrijoraţi că extinderea pandemiei de...
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, susţine miercuri o conferinţă de presă în care va anunţa data de start a programului Casa Eficientă Energetic pentru populaţie.
Scriitoarea Colin Campbell, considerată un expert în problemele familiei regale a Marii Britanii, a acuzat-o pe Meghan Markle de manipulare. Mai precis îi reproșează ducesei de Sussex că, de la...