Unii angajatori s-ar putea trezi în situația de a fi nevoie să își testeze angajații. Acest lucru se întâmplă atunci când angajații trebuie să lucreze de la sediu și refuză vaccinarea.
Valoarea maximă de temperatură din zona Municipiului Bucureşti va atinge, joi, 33 de grade Celsius, iar spre orele serii vremea va deveni instabilă, conform prognozei publicate de Administraţia...
E-Distribuţie Muntenia, operatorul de distribuţie a energiei electrice parte a grupului Enel, a finalizat lucrările de extindere cu aproape doi kilometri a reţelei electrice în localitatea Jilava...
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Ghebreyesus, a lansat un nou avertisment, declarând că numărul persoanelor infectate cu COVID-19 ar putea crește până la 300 de milioane...
Cu siguranță toată lumea a întâlnit cel puțin o persoană care lasă impresia că s-au născut în zodia norocului: o viață aparent ideală, nu duce lipsă de nimic, îi merge din plin....
Un report de peste 29,42 milioane lei (peste 5,98 milioane de euro) este în joc la categoria I a jocului Joker, în cadrul tragerilor loto de joi, informează un comunicat al Loteriei Române.
Sunteți superstițios, credeți în ghinion și încercați din răspunteri să-l alungați? Iată câteva sfaturi despre ce nu trebuie să faceți astăzi, 12 august, pentru ca ziua să decurcă...
Persoanele nevaccinate reprezintă în prezent majoritatea cazurilor noi de COVID-19 peste tot în lume dar o mică parte din cei bolnavi sunt și persoanele vaccinate.
Încetinirea bruscă a unui curent de vânt vital deasupra Oceanului Atlantic ar putea duce la o scădere bruscă a temperaturilor în Marea Britanie, a avertizat un important om de știință.
O explozie puternică a avut loc în această seară la un depozit privat din interiorul uzinei Tohan din Brașov. O persoană a murit şi alte două sunt rănite. Autorităţile au deschis o anchetă...
Un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs miercuri la ora 17.46 GMT (joi, 01.46 ora locală) în apropierea coastelor filipineze, a anunţat Institutul de geologie al SUA, citat de Reuters şi Xinhua.
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, invitat în emisiunea ”Subiectiv” de la Antena 3, a vorbit despre măsura care ar putea scoate milioane de români din sărăcie, aceea de a scoate taxele...
Orice salariat își poate crea un cont de utilizator pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pentru a afla ce vechime în muncă a acumulat pentru pensia de stat. Trebuie parcurși doar...
ÎPS Teodosie va fi pensionat forțat din funcția de profesor la Facultatea de Teologie din cadrul Universității ”Ovidius” din Constanța (UOC), după ce instituția a decis ca tot personalul...
Țările vulnerabile la schimbările climatice fac un apel disperat că sunt "pe cale de dispariție" dacă nu se iau măsuri imediate. Printre ele se află și o destinație preferată de români.
Ministrul Mediului a anunţat miercuri că Guvernul a adoptat săptămâna viitoare ordonanţa de urgenţă prin care va fi interzisă comercializarea unor produse din plastic de unică folosinţă...
Deoarece legislația asociațiilor de proprietari nu stabilește altfel, datoriile unui locatar la bloc către asociația de proprietari din respectivul imobil se prescriu în termenul general...
Guvernul a aprobat, miercuri, suplimentarea personalului din casele teritoriale de pensii pentru a acoperi deficitul de angajați care să participe la procesul de evaluare a celor aproximativ 5...
Un număr de 2.920 de locuri de muncă disponibile în perioada 11 august - 18 august se găsesc în evidenţa Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti, potrivit...
Obiectivele de frânare a încălzirii globale nu vor putea fi atinse dacă se exclude utilizarea energiei nucleare, care în ultimii 50 de ani a împiedicat emiterea a 74 gigatone de dioxid de carbon...
Prim-ministrul Florin Cîțu a făcut referire, în cadrul conferinței de presă de după ședința de Guvern, la datele BNR privind inflația, când a fost întrebat de ce au crescut prețurile....