Consumul privat se anticipează a fi determinantul principal al creşterii economice din 2021-2022, cu o dinamică mult mai înaltă în anul curent decât cea previzionată în luna mai, conform...
În timp ce majoritatea membrilor misiunilor diplomatice au părăsit deja capitala Kabul, premierul Florin Cîțu anunță că din cei 60 de cetățeni români, care erau în capitala Afganistanului,...
Cancelarul german Angela Merkel a afirmat luni că Afganistanul trece prin ''momente dureroase'' şi că decizia de retragere a trupelor occidentale a fost luată de Statele Unite, între altele,...
Loteria a anunțat câștigătorii de la ediția de duminică, 15 august, la care au fost acordate peste 41.400 de castiguri in valoare totala de peste 1,65 milioane lei.
Moneda naţională s-a depreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9120 lei, în creştere cu 0,02 bani faţă de cotaţia precedentă, de...
Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie anunță că în următoarele două săptămâni vor fi reprize de caniculă și de ploaie în toate regiunile țării. Cel mai cald va fi...
Louis Vuitton lansează un ceas excepțional și unic, o adevărată piesă de horologerie exotică - un ceas cu o sculptură în relief foarte înalt a unui craniu pe cadran, cu un șarpe a cărui...
Ultimele evenimente din Afganistan, unde talibanii l-au forțat pe președintele țării, Ashraf Ghani, să renunțe la putere după intrarea în Kabul seamănă izbitor cu un alt eveniment care a...
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui a arătat că o măsură de acest tip este necesară, acesta adăugând că mai toate țările europene au taxe foarte reduse pe salariile mici.
Toți au câte o pasiune, câte un hobby care poate fi transformat într-o mică afacere. Totul depinde până la urmă de curajul și voința de a face pasul către această direcție.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată valabil în trei sferturi din ţară, până miercuri dimineaţa.
Pepsi încearcă să intre pe piața în creștere rapidă a băuturilor alcoolice, scrie CNBC. Analiștii cred că această decizie a urmat după intrarea recentă a Coca-Cola pe această piață.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de averse torenţiale şi vijelii valabilă luni în opt judeţe, unele fiind afectate total, iar altele parţial.
Printre persoanele care beneficiază gratuit de bilete de tratament balnear se numără salariaţii care lucrează într-un mediu radioactiv, persoanele care beneficiază de cure balneoclimaterice...
Mobilizarea de şantier pentru realizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, care vor dubla capacitatea nucleară a României, va avea loc în 2024. Startul licitaţiilor şi al primelor lucrări...
Potrivit legislației în vigoare privind pensiile de stat pentru militari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației peniteciare, pensiile de serviciu sunt...
Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de peste 3,24 miliarde de lei, la 30 iunie 2021, în creştere cu 24,2% comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului...
Conform legislației în vigoare orice persoană care este proprietarul unei locuințe este obligată să o asigure împotriva dezastrelor naturale prin polița PAD iar cei care nu au o astfel de...
Nu sacrificați relațiile, prieteniile de dragul banilor. Încasați ce aveți de încasați, bateți palma și zâmbiți, nu-i ridicați pe ceilalți împotriva dumneavoastră. Persoanele care nu au...
După prăbușirea pieței bursiere din 1987, sculptorul italo-american Arturo di Modica a decis să creeze o statuie care să personifice forța și puterea american de a depăși criza. Di Modica a...
Preşedintele afgan Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul, unde talibanii sunt pe punctul de a prelua puterea, plecând spre Tadjikistan, a anunţat duminică un înalt responsabil din Ministerul...
Loteria Română a organizat, duminică, 15 august, o nouă tragere la toate categoriile de câștig, respectiv Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc. La Joker categoria I...