Șase modificări majore ale Codului muncii

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Locuri de muncă vacante
Locuri de muncă vacante

Codul muncii a fost modificat substanțial, de mai multe ori, în ultima perioada prin intermediul mai multor ordonanțe de urgență și legi.

Una dintre modificări a fost efectuată încă de anul trecut prin Legea 208/2020, care prevede că ”părțile pot opta să utilizeze la încheierea, modificarea, suspendarea sau, după caz, la încetarea contractului individual de muncă prin semnătură electronică avansată sau semnătură electronică calificată”.

O a doua modificare a fost introdusă de legea 138/2021 care spune că în cazul în care angajatorul se află în procedura de insolvență, faliment sau lichidare conform prevederilor legale în vigoare, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar este obligat să elibereze salariaților un document care să ateste activitatea desfășurată de aceștia, conform prevederilor alin. (5), să înceteze și să transmită în registrul general de evidență a salariaților încetarea contractelor individuale de muncă.

Dispare un salariu minim de la 1 ianuarie. Ce prevede noua hotărâre

A treia modificare a fost adusă de H.G. 4/2021 care spune că: ”În aplicarea prevederilor art. 164 alin. (12) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data intrării în vigoare a prezenței hotărâri, toate drepturile și obligațiile stabilite potrivit legii se determină prin raportare la nivelul de 2.300 lei al salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”.

A patra modificare a fost adusă de O.U.G. nr. 36/2021 care prevede că: ”Salariații cu muncă la domiciliu au obligația de a respecta și de a asigura confidențialitatea informațiilor și documentelor utilizate în timpul muncii la domiciliu”.

A cincea modificare a fost adusă de O.U.G. 37/2021 care spune că: ”Regulamentul intern se întocmește de către angajator, cu excepția microîntreprinderilor definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților, după caz.

Cea de a șasea modificare a fost făcută de OUG 117/2021 care spune că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice, după efectuarea acesteia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0573
Diferența -0.0015
Zi precendentă 5.0588
USD
Azi 4.3312
Diferența -0.0014
Zi precendentă 4.3326
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0573 RON
USD flag1 USD = 4.3312 RON
GBP flag1 GBP = 5.8527 RON
CHF flag1 CHF = 5.3735 RON
AUD flag1 AUD = 2.8102 RON
DKK flag1 DKK = 0.6775 RON
CAD flag1 CAD = 3.1340 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0293 RON
NOK flag1 NOK = 0.4250 RON
SEK flag1 SEK = 0.4544 RON
XAU flag1 XAU = 464.9675 RON
Monede Crypto
1 BTC = 493384.10RON
1 ETH = 18312.75RON
1 LTC = 498.43RON
1 XRP = 12.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20722.760.51%
BET-BK3981.670.28%
BET-EF1123.600.57%
BET-FI68825.380.03%
BET-NG1506.790.58%
BET-TR48086.850.51%
BET-TRN46493.760.51%
BET-XT1767.940.46%
BET-XT-TR4016.810.46%
BET-XT-TRN3893.660.46%
BETAeRO957.751.24%
BETPlus3036.960.49%
RTL46318.340.58%

Opinii

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu, despre recesiune: Este o boală prin care trebuie să trecem

Datele publicate de INS arată  o creștere de...

Oameni pe strada

FT: România riscă să repete colapsul din 2010

Guvernul de la București a dat startul...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel