Salarii. Reintroducerea coeficienților de salarizare. Ce înseamnă

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:

Nivelul de educație al angajaților, obligatoriu pentru anumite funcții, va constitui un coeficient minimal de ierarhizare de până la 2,80% la studiile superioare.

Cu alte cuvinte, inițiatorii vor să introducă, pe lângă salariul minim stabilit de Guvern, o serie de coeficienți minimali de ierharhizare. Acești coeficienți ar urma să se înmulțească cu salariul minim și să rezulte mai multe niveluri de salarizare, unde cel mai mic corespunde muncitorilor necalificați și cel mai mare să fie pentru cei cu studii superioare de lungă durată cu doctorat în domeniul activității desfășurate.

Acești coeficienți minimali vor fi aplicabili pentru toate categoriile de salariați încadrați pe funcții pentru care e obligatoriu un nivel de calificare.

Au crescut salariile din mediul privat. Cu cât și în ce domenii

"În vederea asigurării echilibrării sistemului de salarizare între sectorul bugetar și mediul economic concurențial, pentru sectoarele pentru care nu au fost încheiate contracte colective de muncă aplicabile la nivelul întregului sector de activitate, prin prezenta lege se stabilesc coeficienți minimali de ierarhizare salarială", spun inițiatorii noii reglementări.

La ora actuală există mai multe tipuri de salarii minime: valoarea general aplicabilă, de 2.080 de lei, salariul minim brut diferențiat pentru cei care ocupă funcții ce necesită studii superioare, dacă au o vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul acelor studii, de 2.350 de lei, precum și un salariu minim în sectorul construcțiilor, în valoare de 3.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0961
Diferența 0.0032
Zi precendentă 5.0929
USD
Azi 4.3532
Diferența 0.0090
Zi precendentă 4.3442
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0961 RON
USD flag1 USD = 4.3532 RON
GBP flag1 GBP = 5.8358 RON
CHF flag1 CHF = 5.4947 RON
AUD flag1 AUD = 2.9368 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1460 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4364 RON
SEK flag1 SEK = 0.4768 RON
XAU flag1 XAU = 680.9127 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391890.50RON
1 ETH = 13240.60RON
1 LTC = 300.27RON
1 XRP = 8.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26310.95-1.14%
BET-BK5254.59-1.12%
BET-EF1426.74-0.96%
BET-FI100610.25-0.51%
BET-NG1930.87-1.47%
BET-TR61613.83-1.14%
BET-TRN59517.43-1.14%
BET-XT2274.64-1.12%
BET-XT-TR5207.03-1.12%
BET-XT-TRN5043.53-1.12%
BETAeRO958.82-0.55%
BETPlus3820.72-1.10%
RTL59282.35-1.16%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel