România riscă procedura de infringement din cauza întârzierii legislației privind energia regenerabilă

energie-verde_05410900
Energie verde / Foto: Freepik
Comisia Europeană a trimis scrisori de punere în întârziere către România și alte 26 de state membre, pentru necomunicarea către Comisia Europeană a transpunerii complete în legislaţia naţională a prevederilor Directivei de modificare (UE) 2023/2413 privind promovarea energiei din surse regenerabile, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Trimiterea unei scrisori de punere în întârziere reprezintă demararea procedurii de infringement.

Noile norme îşi propun accelerarea implementării energiei regenerabile în toate sectoarele economiei, nu numai în sectorul energetic, ci mai ales în acele sectoare în care progresul este mai dificil, cum ar fi încălzirea şi răcirea, clădirile, transporturile şi industria, unde au fost stabilite, de asemenea, obiective noi sau consolidate. Acestea au stabilit măsuri orizontale şi transversale pentru a promova implementarea surselor regenerabile de energie, cum ar fi consolidarea garanţiilor de origine, facilitarea integrării sistemului energetic prin promovarea electrificării şi a hidrogenului regenerabil, precum şi garanţii pentru a asigura o producţie de bioenergie mai sustenabilă.

Potrivit Executivului comunitar, implementarea legislaţiei este esenţială pentru accelerarea implementării energiei curate autohtone, pentru reducerea în continuare a emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul energetic, care reprezintă în prezent cu peste 75% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din UE, şi pentru consolidarea securităţii energetice. De asemenea, va contribui la scăderea preţurilor la energie şi la creşterea competitivităţii economiei UE.

Statele membre trebuiau să notifice transpunerea directivei până la 21 mai 2025, cu excepţia unor prevederi legate de autorizare, care trebuiau deja eliberate până la 1 iulie 2024.

Statele care au primit scrisori sunt: Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franţa, Croaţia, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Ţările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda şi Suedia.

Până în prezent, doar Danemarca a notificat transpunerea integrală a directivei până la termenul legal. Prin urmare, Comisia trimite scrisori de punere în întârziere către 26 de state membre. Acestea au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde, a finaliza transpunerea şi a notifica măsurile lor către Comisie. În absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close