România, la masa deciziilor economice europene. Nazare: Pentru ţara noastră, miza este dublă

Alexandru Nazare
Alexandru Nazare la ECOFIN
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, participă zilele acestea la reuniunea ECOFIN de la Luxemburg. 

"Sunt întâlniri în care se conturează decizii cu impact direct asupra economiei europene și asupra României, unde este important să fim prezenți, să ne facem vocea auzită și să ne apărăm interesele cu argumente și consecvență.

Pe agenda actualei reuniuni sunt teme esențiale pentru viitorul economic al Europei: competitivitatea bancară și energetică, dezvoltarea piețelor de capital, eficiența cheltuielilor publice, implementarea investițiilor prin PNRR și coordonarea politicilor bugetare. Sunt dosare care influențează accesul la finanțare, costurile din economie, investițiile și capacitatea României de a crește sustenabil", a transmis Alexandru Nazare.

Miza pentru România

"Pentru România, miza este dublă: să contribuim activ la soluțiile europene și să ne asigurăm că deciziile comune țin cont de realitățile și interesele economiei noastre. În același timp, transmitem partenerilor externi un mesaj de predictibilitate, seriozitate și angajament pentru stabilitatea finanțelor publice.

România are nevoie de credibilitate, de parteneriate solide și de o voce activă în Europa. Toate acestea se construiesc prin prezență constantă, dialog și rezultate, nu de la distanță. De aceea, ne implicăm activ acolo unde se discută și se decid direcțiile care ne influențează viitorul, pentru ca interesele României să fie reprezentate și respectate", a mai transmis ministrul Finanţelor.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close