Reuters: Membrii OMC, departe de a ajunge la un consens asupra noilor reguli ale comerțului mondial

2908273630_bd93cee6f3_b-1_73074100
OMC / sursa foto: Flickr.com / Enrique Mendizabal
Din noile drafturi privind un nou acord comercial în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului reiese că cei 164 de membri ai organismului nu au reușit să ajungă la un progres în rezolvarea celor mai apăsătoare probleme din comerțul mondial.

În consecință, deși negoicierile trebuiau să se termine joi, acestea au fost prelungite pentru a stabili un acord final în cea de-a cincea zi a întâlnirii miniștrilor comerțului din întreaga lume pentru a stabili noi reguli ale comerțului după care țările lumii să se ghideze.

Reuniunea bianuală la nivel înalt a miniștrilor comerțului din întreaga lume încearcă să revizuiască regulile comerțului mondial într-o gamă largă de probleme, de la pescuit și agricultură la comerțul electronic.

"Nu este grozav", a spus un ambasador al OMC, rezumând stadiul actual al negocierilor. Într-un document distribuit de OMC se arată că: "Este speranța tuturor că această amânare permite ajungerea la un acord".

Purtătorul de cuvânt al OMC, Ismaila Dieng, a declarat că discuțiile au fost "intense și dificile", conform Reuters.

India, alături de Africa de Sud, s-a opus prelungirii moratoriului asupra tarifelor pentru comerțul digital - o măsură care se bucură de un sprijin covârșitor din partea majorității guvernelor și a mediului de afaceri.

Discuțiile din cadrul OMC au mai eșuat și în trecut, iar negocierile din acest an, care au avut loc în Emiratele Arabe Unite, stat bogat în petrol, au evidențiat fisurile dintre unele dintre cele mai importante economii ale lumii.

Șefa pentru comerț a președintelui american Joe Biden, Katherine Tai, a declarat că discuțiile au eșuat pentru că fragmentarea în rândul grupului BRICS ar fi contribuit la acest lucru.

India și China, membri de bază ai grupului de națiuni BRICS, nu au fost de acord în privința unor probleme-cheie, inclusiv în ceea ce privește investițiile. Ministrul indian al comerțului s-a alăturat negocierilor la două zile după ce acestea au început și după ce omologul său chinez a părăsit Abu Dhabi.

Națiunile insulare din Pacific s-au plâns, de asemenea, în cadrul negocierilor, că se simt marginalizate și ignorate de majoritatea marilor puteri.

Sprijinul SUA pentru comerțul global și grupurile multilaterale precum OMC a fost reînnoit sub conducerea lui Biden. Dar negociatorii sunt conștienți de faptul că fostul președinte Donald Trump, care a perturbat sistemul multilateral, ar putea câștiga un al doilea mandat la alegerile prezidențiale americane din noiembrie.

Cu toate acestea, multe dintre dispute sunt văzute ca un teatru politic, astfel încât unele presiuni ar putea determina națiunile să renunțe la opoziția față de anumite acorduri, așa cum s-a întâmplat la conferința de la Geneva din 2022.

Înaintea discuțiilor, ministrul de externe al Emiratelor Arabe Unite, șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, membru al familiei conducătoare din Abu Dhabi, a anunțat un grant de 10 milioane de dolari pentru a sprijini inițiativele OMC.

x close