Reactorul 1 al centralei nucleare de la Cernavodă, OPRIT pentru mentenanță, inspecții și testări

DCBusiness Team |
Data publicării:
Centrala de la Cernavodă
Centrala de la Cernavodă

Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă intră duminică în programul de oprire planificată.

Unitatea 1 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată de duminică. Reactorul va fi oprit pentru mentenanță, inspecții și testări.

Nuclearelectrica anunţă că Unitatea 1 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând de duminică.

Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc la ora 11:00.

„Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, inițiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane și bugetare corespunzătoare”, transmite compania.

În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din următoarele programe:

– Programul de mentenanță preventivă

– Programul de mentenanță corectivă

– Programul de inspecții

– Programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate

– Programul de implementare modificări de proiect, informează Mediafax.

 

Citeşte şi: Prețul benzinei și al motorinei în România, astăzi, 5 mai 2022

 

Prețul benzinei și al motorinei în România, 5 mai 2022. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 7.76 lei/l și 8.79 lei/l. 

Prețurile practicate de stațiile de carburanți din București și din țară, astăzi, 5 mai, pot fi verificate online de șoferi pe Monitorul Preţurilor.

Prețurile carburanților în București, 5 mai 2022

PETROM: benzină standard - 7.79 lei/l, benzină premium - 8.25 lei/l, motorină standard - 8.66 lei/l, motorină premium - 9.02 lei/l

OMV: benzină standard - 7.97 lei/l, benzină premium - 8.52 - 8.6 lei/l, motorină standard -  8.79 - 8.82 lei/l, motorină premium - 9.25 - 9.29 lei/l

MOL: benzină standard - 7.88 - 7.97 lei/l, benzină premium - 8.51 - 8.56 lei/l, motorină standard - 8.79 - 8.82 lei/l, motorină premium - 9.25 lei/l

LUKOIL: benzină standard - 7.77 lei/l, benzină premium -  7.89 - 8.48 lei/l, motorină standard - 8.67 - lei/l, motorină premium - 9.03 lei/l

Prețurile carburanților în Cluj-Napoca, 5 mai 2022

PETROM: benzină standard - 7.78 lei/l, benzină premium - 8.24 lei/l, motorină standard - 8.67  lei/l, motorină premium - 9.03 lei/l

OMV: benzină standard - 7.88 lei/l, benzină premium - 8.53 lei/l, motorină standard 8.75 - lei/l, motorină premium - 9.24 lei/l

MOL: benzină standard - 7.88 lei/l, benzină premium - 8,53 lei/l, motorină standard 8.75 - lei/l, motorină premium - 9.24 lei/l

LUKOIL: benzină standard - 7.76 lei/l, benzină premium -  7.91 - 8.46 lei/l, motorină standard -  8.67 lei/l, motorină premium - 9.03 lei/l

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0923
Diferența -0.0022
Zi precendentă 5.0945
USD
Azi 4.319
Diferența -0.0019
Zi precendentă 4.3209
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0923 RON
USD flag1 USD = 4.3190 RON
GBP flag1 GBP = 5.8630 RON
CHF flag1 CHF = 5.5529 RON
AUD flag1 AUD = 3.0117 RON
DKK flag1 DKK = 0.6820 RON
CAD flag1 CAD = 3.1549 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4436 RON
SEK flag1 SEK = 0.4774 RON
XAU flag1 XAU = 676.6689 RON
Monede Crypto
1 BTC = 310193.21RON
1 ETH = 9016.82RON
1 LTC = 241.45RON
1 XRP = 6.44RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27247.30-0.11%
BET-BK5512.19-0.07%
BET-EF1460.73-0.09%
BET-FI104214.061.05%
BET-NG1962.87-0.05%
BET-TR63806.48-0.11%
BET-TRN61635.47-0.11%
BET-XT2360.79-0.09%
BET-XT-TR5404.24-0.09%
BET-XT-TRN5234.55-0.09%
BETAeRO996.01-0.69%
BETPlus3951.57-0.11%
RTL61244.92-0.10%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel