Reacția ARB după sancționarea băncilor de către ANPC

DCBusiness Team |
Data publicării:
Ghișeu de bancă
Ghișeu de bancă

Asociația Română a Băncilor (ARB) a reacționat după ce ANPC a sancționat 11 bănci care activează în România pentru practici comerciale înșelătoare.

Într-un comunicat transmis presei asociația spune că băncile din România respectă legislația națională privind modalitatea de calcul a ratelor .

În document se spune că băncile au luat cunoștință despre comunicatul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) din data de 16 mai a.c. referitor la practica băncilor, potrivit căreia ”rata de credit este compusă în primii ani ai creditului din 25% din soldul principal de rambursat și 75% dobândă” și că regretă interpretările apărute în spațiul public ca urmare a acestor declarații.

ARB precizează cp modul în care se rambursează un credit este prevăzut de lege în OUG 50/2010 și/sau OUG 52/2016, practica fiind similară cu cea din toate țările europene și care a rămas neschimbată de-a lungul anilor. În acest sens, autoritățile de reglementare și control privind protecția consumatorilor de produse și servicii financiar-bancare au avut mereu pârghiile necesare pentru a asigura aplicarea corectă a legii în ceea ce privește modul în care se rambursează un credit.

În privința consumatorilor, în anul 2010 când a fost modificată legislația cu privire la creditele acordate consumatorilor, a fost reglementat în mod expres faptul că rambursarea creditelor se poate face fie prin rate egale (anuități), fie prin rate descrescătoare, iar consumatorul are dreptul să aleagă modalitatea de rambursare. La momentul depunerii solicitării de acordare a unui credit și înainte de semnarea contractelor de credit, clientul este informat prin formularul FEIS (Fișa Europeană de Informații Standardizate) și prin scadențarul atașat la acesta cu privire la toate detaliile creditului, costurile aferente și modalitatea de rambursare. Astfel, opțiunea aleasă de către împrumutați se regăsește transparent în documentele contractuale, iar clienții primesc și un scadențar care reflectă atât rata lunară totală, cât și din ce este compusă aceasta.

Rerpezentanții băncilor mai spune că cei românii pot opta pentru metoda de plată a creditului cu rate egale pentru a obține o valoare mai mare a împrumutului. Prin forțarea consumatorilor să folosească plata în rate egale a principalului și a dobânzii creditului, capacitatea clienților de a accesa un credit pentru locuință ar fi diminuată semnificativ. Astfel, mulți consumatori nu s-ar mai califica pentru accesarea unui credit ipotecar și ar fi nevoiți să contribuie cu avansuri mari pentru a reuși să contracteze împrumutul.

ARB subliniează că plata unei dobânzi mai mari la începutul perioadei de creditare reflectă un principiu economic și juridic consacrat, și anume acela că dobânda se calculează la valoarea soldului creditului, acesta fiind, în mod evident, mai mare la începutul perioadei. Totodată, rambursarea creditului pe principiul ratelor lunare egale este în acord cu interesele și preferințele consumatorilor de a se încadra într-o perioadă de creditare rezonabilă și de a accesa creditul de care are nevoie, întrucât asigură și o corelare a veniturilor lunare previzibile ale  consumatorilor, care sunt în general constante, cu ratele de rambursat egale.

Asociația mai spune că interpretările apărute în spațiul public pe acest subiect pot produce prejudicii grave la adresa întregului sistem bancar și pot conduce – chiar fără intenție – la dezinformarea opiniei publice și la deteriorarea nefondată a relațiilor dintre clienți și bănci. Astfel de situații au drept consecință, din păcate, scăderea predictibilității și creșterea riscurilor privind activitatea de creditare în România.

În documentul citat de mai precizeazp că: ”Nu mai puțin important este faptul că, eforturile de educație financiară întreprinse de comunitatea bancară pot fi îngreunate de astfel de interpretări, în condițiile în care sistemul de creditare este transparent, reglementat prin legislația existentă, care este respectată de către toate băncile”.

ARB mai face câteva precizări pentru corecta informare a consumatorilor:

• modalitatea de calcul a dobânzii raportat la valoarea principalului (soldul creditului) este consfințită prin lege și se aplică pe aceleași principii în toate  economiile de piață, de la începuturile reglementării activității de creditare;

• ca substanță economică și ca modalitate de calcul, dobânda este prețul plătit pentru utilizarea banilor împrumutați;

• rambursarea în rate egale presupune în sine o formulă matematică de calcul, care împarte rata lunară între suma din principal de rambursat și valoarea  dobânzii. Astfel, cu cât valoarea principalului este mai mare, cu atât dobânda va fi mai mare; pe măsura ce soldul creditului scade, prin rambursarea de principal, dobânda începe să scadă.

• în cazul unui scadențar cu principalul rambursat egal, dobânda adăugată în primele luni ar conduce la rate totale mai mari și, astfel, la un efort financiar mai greu de suportat de către consumator. Pe de altă parte, în această situație s-ar reduce semnificativ valoarea împrumutului pe care acesta îl poate accesa, din cauza depășirii gradului de îndatorare la care consumatorii s-ar încadra.

ARB, în numele comunității bancare, își exprimă întreaga deschidere pentru a lămuri aspectele evidențiate mai sus atât cu ANPC, cât și cu orice alte autorități, având în vedere faptul că este în interesul tuturor părților implicate ca în momentul accesării unui credit, consumatorul să facă cele mai corecte alegeri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295739.11RON
1 ETH = 14289.58RON
1 LTC = 378.60RON
1 XRP = 2.34RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16883.08 -0.21%
BET-BK 3109.87 0.11%
BET-FI 60489.28 0.26%
BET-NG 1206.45 -0.08%
BET-TR 35030.34 -0.21%
BET-TRN 34222.93 -0.21%
BET-XT 1439.97 -0.10%
BET-XT-TR 2954.19 -0.10%
BET-XT-TRN 2890.95 -0.10%
BETAeRO 1064.40 0.07%
BETPlus 2495.03 -0.23%
RTL 37061.21 -0.21%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel