Radu Miruţă acuză AGA Salrom de ilegalităţi şi merge în instanţă

instant_salina_praid_018inquam_photos_alex_nicodim_77918200
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență care are ca obiectiv întărirea disciplinei financiare în instituțiile și autoritățile publice.

Criza de la Salrom se adânceşte. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Miruţă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a refuzat convocarea şedinţei pentru revocarea membrilor Consiliului de Administraţie, deşi exista o decizie în acest sens. În urma blocajului, ministerul a apelat la instanţă pentru a obliga AGA să se întrunească.

Miruţă: „AGA refuză ilegal convocarea”

Întrebat ce se întâmplă cu actuala conducere, deşi termenul legal de 30 de zile pentru demitere a expirat, Miruţă a precizat: „S-a dat o decizie de convocare a Adunării Generale a Acţionarilor, care să constate pierderile de la Salrom şi consecinţa legală este că din moment ce constaţi pierderi se revocă mandatele membrilor Consiliului de Administraţie. Adunarea Generală a Acţionarilor a refuzat să convoace, ceea ce este o chestiune evident ilegală. S-a mers în instanţă pentru obligaţia de a convoca. Atât de tare se ţin cu dinţii, încât refuză să se întâlnească, cu toate că îi obligă legea. Mai câştigă câteva zile, că e ordonanţă preşedinţială. Ce v-am spus, rămâne valabil. Drumul e cu un singur sens.”

Revocarea Consiliului, propusă după raportul Corpului de control

Pe 3 iulie, ministrul a propus AGA revocarea celor cinci membri ai Consiliului de Administraţie al Salrom, invocând articolul 137, aliniat 4, din Legea 31/1990, care prevede revocarea cu justă cauză. Decizia a fost fundamentată pe raportul Corpului de control al Primului-Ministru şi pe datele obţinute la nivelul ministerului.

Citește și: Trei localități din Mureș vor beneficia de stații de desalinizare cu fonduri guvernamentale

„Există informaţii din 2006 care anunţau că urmează să se întâmple dezastrul de la Praid şi care au fost desconsiderate. Aceste informaţii erau cunoscute de Salrom, de Apele Române, de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi erau şi în atribuţia ministerului de a se asigura că ele vor fi utilizate”, a explicat Miruţă.

Accidentul de la Praid, rezultat al unor „vinovăţii multiple”

Potrivit ministrului, expertize oficiale şi studii internaţionale avertizaseră asupra riscului de inundare a Salinei Praid şi asupra necesităţii devierii apei, însă aceste avertismente nu au fost luate în calcul. „Având în vedere existenţa unui prejudiciu, cuantificarea acestuia urmează să fie măsurată exact”, a precizat Miruţă, menţionând că accidentul a avut cauze colaterale, împărţite între Salrom, Apele Române, ANRM, Conversmin şi Ministerul Economiei.

Directorul general, vizat indirect de schimbări

Revocarea directorului general al Salrom va intra în atribuţiile viitorului Consiliu de Administraţie, care ar trebui să ia o decizie în termen de 30 de zile de la numire.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close