Prosumatorii dau alarma: „Casa Verde Fotovoltaic” riscă să fie ucisă de deciziile politice!

DCBusiness Team |
Data publicării:
Panouri solare / Foto: Freepik
Panouri solare / Foto: Freepik

Programul „Casa Verde Fotovoltaic”, considerat de mulți drept cel mai eficient instrument de reducere a facturilor la energie pentru populație, este în pericol de a fi suspendat.

Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (A.P.C.E.) lansează un apel public către decidenții politici, acuzând intențiile de blocare a programului drept o greșeală strategică majoră, cu consecințe grave atât pentru economie, cât și pentru tranziția energetică a României.

Demersul vine ca reacție la declarațiile președintelui UDMR, Kelemen Hunor, care a anunțat în 16 iunie 2025 că programul ar urma să fie suspendat pentru o perioadă de câțiva ani, motivând că ar avea impact doar „asupra câtorva zeci de mii de oameni”.

Prosumatorii contraatacă: „Crasă deconectare de la realitate”

În scrisoarea deschisă, A.P.C.E. condamnă ferm această abordare, calificând-o drept „un atac direct la adresa singurului program guvernamental care a produs efecte concrete și măsurabile asupra reducerii costurilor la energie”.

„Peste 120.000 de familii au devenit prosumatori – adică și-au instalat panouri solare și au devenit producători de energie verde. Acești oameni nu mai depind de prețurile din piață, și-au redus dramatic facturile și contribuie activ la obiectivele climatice ale României”, subliniază reprezentanții A.P.C.E.

Asociația mai atrage atenția că programul, în forma sa actualizată, include și componente de stocare a energiei, ceea ce îl face esențial pentru autonomia energetică a gospodăriilor și stabilitatea rețelelor electrice într-un context în care infrastructura este deja învechită și suprasolicitată.

Nu sunt bani de la buget – ci fonduri verzi cu destinație clară

Contrar percepției populiste, fondurile alocate programului nu provin din bugetul de stat. A.P.C.E. reamintește că acești bani vin din tranzacționarea certificatelor de emisii de carbon, iar destinația lor este reglementată strict de legislația europeană: proiecte pentru reducerea poluării și combaterea schimbărilor climatice.

„România trebuie să raporteze anual reduceri de emisii. Or, într-o țară în care 25.000 de oameni mor anual din cauza poluării, stoparea unui program care ajută exact în această direcție este un gest de iresponsabilitate crasă. Vă asumați această cifră?”, întreabă retoric autorii scrisorii.

Zeci de mii de locuri de muncă, în pericol

Impactul programului este resimțit și în economie. Fiecare sistem fotovoltaic instalat înseamnă ingineri, electricieni, antreprenori români care lucrează într-o industrie în creștere. Suspendarea programului ar pune în pericol zeci de mii de locuri de muncă, subliniază A.P.C.E.

Un avertisment politic: „11 milioane de români au votat schimbarea. Asta înțelegeți prin reformă?”

În final, organizația avertizează că o decizie de suspendare a „Casei Verde Fotovoltaic” ar fi percepută ca un act cinic de obediență față de marii jucători din energie, în detrimentul cetățeanului obișnuit.

„Aveți de ales: ori continuați un program care funcționează, ori îl îngropați în numele unor calcule politice meschine, radicalizând o societate deja tensionată”, se arată în apelul transmis decidenților.

A.P.C.E. cere organizarea urgentă a unor consultări publice cu societatea civilă și actorii din domeniul energiei verzi, înainte de a decide înghețarea programului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0263
Diferența -0.0027
Zi precendentă 5.029
USD
Azi 4.3478
Diferența 0.0048
Zi precendentă 4.343
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0263 RON
USD flag1 USD = 4.3478 RON
GBP flag1 GBP = 5.8911 RON
CHF flag1 CHF = 5.3505 RON
AUD flag1 AUD = 2.8404 RON
DKK flag1 DKK = 0.6739 RON
CAD flag1 CAD = 3.2059 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0300 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4583 RON
XAU flag1 XAU = 472.9534 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455891.74RON
1 ETH = 10969.33RON
1 LTC = 370.35RON
1 XRP = 9.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18705.160.77%
BET-BK3510.480.34%
BET-EF1015.500.87%
BET-FI61386.00-0.51%
BET-NG1341.400.95%
BET-TR43108.050.78%
BET-TRN41709.220.78%
BET-XT1593.970.62%
BET-XT-TR3596.940.64%
BET-XT-TRN3489.090.63%
BETAeRO865.120.09%
BETPlus2745.460.70%
RTL41623.580.86%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel