PPE susține și cere aderarea României și Bulgariei la Schengen

ppe_23726500
Congresul PPE / Foto: George Călin / Inquam Photos
Manfred Weber susține aderarea totală a României și Bulgariei la spațiul Schengen, însă Austria pare o fi o piatră prea tare.

Președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, spune că atât România, cât și Bulgaria îndeplinesc toate criteriile necesare pentru o aderare completă la spațiul de liberă circulație, însă a subliniat că există o provocare venită din partea Austriei.

Weber a declarat: "Partidul Popular European susține aderarea completă a României și Bulgariei la spațiul Schengen, iar cele două țări trebuie să intre imediat în spațiul de liberă circulație, pentru că îndeplinesc toate criteriile. În plus, îi felicit pe partenerii români care fac acum primul pas, aderarea cu frontierele aeriene și maritime. Vreau să le cer și socialiștilor din Austria să își reconsidere poziția, pentru că și ei se opun ca România și Bulgaria să aibă acces total în Schengen, așa că avem o provocare austriacă în fața noastră și trebuie să convingem toate partidele de acolo să dea undă verde."

Preşedintele Klaus Iohannis va avea joi o întrevedere cu cancelarul federal al Republicii Austria, Karl Nehammer, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit agendei publice a şefului statului, postată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, întrevederea este programată la ora 10,30, la Palatul Cotroceni.

Citește și: Discordie în PPE: ÖVP din Austria se opune extinderii Schengen la Congresul de la București

Este de aşteptat ca în cadrul întrevederii să se discute despre aderarea deplină a României la spaţiul Schengen.

Partidul Popular European a adoptat miercuri în unanimitate, în congresul de la Bucureşti, manifestul care solicită aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen, după ce delegaţia austriacă a Partidului Popular la putere a renunţat să mai voteze împotrivă.

În manifestul adoptat de PPE se menţionează că este nevoie "de aderarea deplină la Schengen pentru Bulgaria şi România, prin ridicarea cât mai curând posibil nu doar a controalelor aeriene şi maritime, ci şi a controalelor la frontierele terestre".

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, ulterior, în cursul zilei de joi, la Congresul PPE, care are loc la Bucureşti, în cadrul căruia va susţine un discurs.

Tot joi, preşedintele Iohannis are prevăzute întrevederi cu premierul polonez Donald Tusk, cu prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, precum şi cu vicepreşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene, ministru al Afacerilor externe şi cooperării internaţionale, Antonio Tajani. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close